David Popovici, solicitare fără precedent în istoria COSR! Părinții vor bodyguarzi privați pentru starul natației românești, la Jocurile Olimpice de la Paris!
David Popovici a făcut o solicitare fără precedent în istoria COSR, în vederea Jocurilor Olimpice de la Paris, care vor avea loc în vara acestui an.
Părinții vor bodyguarzi privați și cazare în afara satului olimpic pentru starul natației românești, la Jocurile Olimpice de la Paris!
David Popovici, solicitare fără precedent în istoria COSR
Concret, de teama posibilității unui atentat terorist la Paris pe perioada Jocurilor Olimpice, părinții lui David Popovici vor să-l cazeze la un hotel amplasat în afara satului olimpic și să-i angajeze bodyguarzi personali pentru a-l proteja, situație extrem de rară la această competiție.
Un fost sportiv olimpic a explicat că astfel de strategii au mai fost folosite doar de „megastaruri globale”. Nici măcar Usain Bolt nu se caza în afara satului olimpic.
„Am mai întâlnit astfel de strategii de izolare în afara satului olimpic doar la baschetbaliștii americani sau la Phelps, de exemplu. Dar e vorba de megastaruri globale. În schimb, până și imensul Usain Bolt locuia în Sat, fără probleme.
Avea doar confortul unei camere single, nu să stea cu alți sportivi, cum se întâmplă în 99 la sută din cazuri. Cu tot respectul, David e un campion, dar nu la nivelul respectiv”, declară un fost sportiv olimpic român, conform sportpesurse.ro.
De cealaltă parte, apropiații lui David Popovici susțin că acțiunile lor sunt doar pentru siguranța totală a tânărului sportiv român.
„Nu e de glumă cu scenariile privind eventuale atentate teroriste la Paris. Doamne ferește, Satul e probabil mai expus la acest capitol decât o locație independentă, de tipul celei rezervate pentru Popovici”, explică persoane din anturajul lui David Popovici, conform sursei citate.
Pusă în fața unui moment dificil, Camelia Potec, președintele Federației de Natație și oficial COSR, a încercat să explice situația cu care se confruntă.
„A fost o cerere venită din partea părinților lui David, care sunt îngrijorați pentru siguranța lui la Paris. Am prezentat solicitare la COSR. Se discută ca instituțiile de profil ale statului român să ofere o eventuală soluție pentru această chestiune.
Dacă nu se va putea, se ia în calcul varianta unor agenți de pază privați. Nu s-a pus sub nicio formă problema unor costuri. Nu cunosc dacă familia va suporta o posibilă plată pentru aceste servicii”, a declarat Potec, pentru sursa citată.