Două mari glorii din natația românească țin pumnii pentru David Popovici azi la Jocurile Olimpice 2024! Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu vor fi în tribunele bazei La Defense din Paris: „Am venit cu steaguri de la București”. EXCLUSIV VIDEO
This browser does not support the video element.
Bazinul de natație La Defense din Paris va fi arhiplin diseară la cursa lui David Popovici. O cursă la capătul căreia am putea bifa prima medalie de aur pentru România la Paris 2024.
Alături de familia lui David Popovici vor fi și mai multe campioane din istoria natației românești, printre ele Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu.
Carmen Bunaciu și Anca Pătrășcoiu îl susține pe David Popovici: „Am venit cu steaguri de la București”
Cele două au vizitat ieri Casa Olimpică, la invitația Cameliei Potec, președintele federației de profil.
Ce spune Carmen Bunaciu…
E o mare bucurie să fiu aici, sunt emoționată după 40 de ani la Olimpiadă! Pentru noi ar fi extraordinar un aur. Îi ținem pumnii, am venit cu steaguri și cu multă energie de la București
Ce spune Anca Pătrășcoiu…
Suntem obosite după drumul din țară, dar fericite că suntem aici la Paris să-l susținem pe David Popovici. Așteptăm să confirme. Suntem încrezători, eu cred că e aur!
- Cum arată azi Noemi Lung, fosta mare înotătoare din anii 80? A venit din SUA la Paris pentru a-l susține pe David Popovici la cursa de 200 metri liber de la Jocurile Olimpice! „O parte dintre americani sunt surprinși, alții așteaptă”. EXCLUSIV VIDEO
David Popovici va fi în apă la ora 21.43
Arena La Defense, unde va concura azi David Popovici, și-a deschis porțile pentru prima dată în 2017 și are un design modern iconic, conform ideilor arhitectului Christian de Portzamparc.
David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, cu cel mai bun timp din semifinale, 1 min 44 sec 53/100.
Popovici (19 ani), dublu campion mondial şi cvadruplu campion european, reuşise anterior şi cel mai bun timp din serii, 1 min 45 sec 65/100. Al doilea timp din semifinale a fost obţinut de britanicul Duncan Scott, 1 min 44 sec 94/100. Finala va avea loc luni 29 iulie, la ora 21:40 (ora României).
Popovici a fost al patrulea în finala la 200 m liber în urmă cu trei ani, la JO de la Tokyo.