Jordan Chiles și Ana Maria Bărbosu s-au aflat în centrul atenției la nivel mondial după finala controversată la sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Deși competiția a luat sfârșit duminică, cele două gimnaste continuă să se lupte pentru medalia de bronz. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a decis ca medalia să se întoarcă la Ana Maria Bărbosu, unde s-a aflat pentru câteva secunde, înainte ca gimnasta americană să depună contestație.
Federația Americană de Gimnastică continuă lupta pentru sportiva lor și au depus noi probe la dosarul de la TAS.
Jurnaliștii britanici de la The Guardian aseamănă situația Anei Maria Bărbosu și Jordanei Chiles cu cea a echipelor de baschet ale Statelor Unite ale Americii și Uniunii Sovietice, din 1972. La acea ediție a Jocurilor Olimpice, SUA și Uniunea Sovietică se luptau în finala de la baschet pentru medalia de aur. SUA avea un punct avans, cu trei secunde înainte de fluierul final. Uniunea Sovietică a făcut tot posibilul ca acele trei secunde să fie rejucate de trei ori, astfel că au reușit să înscrie și să obțină medalia de aur.
La decernarea medaliilor, americanii au refuzat să primească medaliile de argint, iar Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a refuzat să reconsidere rezultatul jocului. Comparativ aceleiași situații, CIO i-a cerut lui Jordan Chiles că returneze medalia de bronz Anei Maria Bărbosu.
Proba video prin care s-ar demonstra că reevaluarea exercițiului lui Jordan Chile a fost cerută în timpul regulamentar a fost depusă la dosar la o zi după publicarea deciziei TAS.
„Înregistrările video nu au fost disponibile pentru USA Gymnastics înainte de decizia tribunalului și, prin urmare, USAG nu a avut ocazia să le depună anterior”, se arată în declarația USA Gymniastics.
Britanicii notează că pot fi acordate și medalii duplicate, atunci când întrebările legate de jurizare devin prea complicate pentru a fi rezolvate.
Precedentul amintit în publicația engleză a avut loc în anul 2002, când un scandal care s-a extins până la acuzații de implicare a mafiei ruse a determinat Comitetul Internațional Olimpic să acorde două medalii de aur echipei canadiene de patinaj artistic formată din Jamie Sale și David Pelletier.
De asemenea, jurnaliștii de la The Guardian precizează că singurii care au de suferit în aceste cazuri excepționale sunt sportivii, care nu ar trebui să fie implicați în aceste discuții extrem de nocive pentru psihicul lor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER