E gata! O adversară legendară a Simonei Halep s-a retras definitiv din tenis, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice

SURSĂ Profimediaimages
Vezi galeria foto - 5 poze

E gata pentru o adversară legendară a Simonei Halep! Sportiva s-a retras definitiv din tenis, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.

Fostul lider WTA, care de-a lungul carierei a cucerit mai multe turnee de Grand Slam, își anunțase intenția de a se retrage din activitate înainte de startul competiției din capitala Franței.

O adversară legendară a Simonei Halep s-a retras definitiv din tenis

O adversară legendară a Simonei Halep s-a retras definitiv din tenis după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Este vorba despre Angelique Kerber, care şi-a încheiat cariera în capitala Franței, după înfrângerea suferită în faţa chinezoaicei Zheng Qinwen, care s-a impus cu 6-7(4), 6-4, 7-6(6), în sferturile de finală, într-un meci disputat miercuri, 31 iulie 2024.

Jucătoarea din Germania, care a ajuns la vârsta de 36 de ani, a anunțat înaintea Jocurilor Olimpice că aceasta va fi ultima competiție din cariera sa. De-a lungul carierei, Angelique Kerber a obținut rezultate notabile, cucerit mai multe turnee de Grand Slam și fiind lider WTA pentru mai multe săptămâni.

Cum a arătat cariera nemțoaicei Angelique Kerber

Angelique Kerber a decis să își încheie cariera în tenisul profesionist, iar meciul disputat în fața chinezoaicei Zheng Qinwen, de la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost ultimul pentru sportiva din Germania. De-a lungul anilor, sportiva ajunsă la vârsta de 36 de ani a obținut rezultate impresionante, câștigând Australian Open și US Open în 2016. Doi ani mai târziu, în 2018, Angelique Kerber a reușit să se impună și la Wimbledon.

De menționat este că nemțoaica a ocupat locul 1 mondial timp de 34 de săptămâni, între anii 2016 și 2017.

Angelique Kerber a anunțat chiar înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris că acesta va fi ultimul turneu din cariera sa și a fost doar la două game-uri distanță de a ajunge pentru a doua oară în carieră în fazele pentru medalii.

În momentul în care a reușit să se califice în sferturi la Jocurile Olimpice, sportiva din Germania a fost întrebată dacă nu a revenit asupra decizie, dar a oferit un răspuns ferm.

„Sunt ușurată cu această decizie. Cred că este în continuare decizia corectă. Mă simt bine în legătură cu asta. Mă bucur de fiecare moment pe teren și în afara lui. Fanii, spectatorii au fost incredibili, atmosfera a fost incredibilă și pe teren. Tocmai de aceea am revenit, pentru a simți din nou aceste emoții. Și iată-mă aici, sunt în sferturile de finală și sper ca această călătorie să mai continue”, a spus Angelique Kerber.

Publicat: 31 07. 2024, 22:50