„E îngrozitor”. O jurnalistă din SUA a cerut o nouă decizie pe care FIG și CIO să o ia în cazul gimnastei Jordan Chiles, iar Nadia Comăneci a reacționat aproape instant
Ana Maria Bărbosu a câștigat medalia de bronz la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj al Sportului (TAS). Federaţia Română de Gimnastică şi Comitetul Olimpic şi Sportiv Român au trimis memorii și scrisori pentru ca TAS să revizuiască exercițiul Anei Maria.
În finala de la sol din data de 5 august, Ana Maria Bărbosu obținuse medalia de bronz, însă pentru doar câteva secunde. Americanca Jordan Chiles a depus contestație pentru exercițiul său, iar nota i s-a mărit de la 13,666 la 13,766 și a terminat competiția pe poziția a treia. Ana Bărbosu a terminat finala pe locul patru, iar Sabrina Maneca Voinea pe poziția a cincea.
Decizia TAS a atras un val de reacții în rândul gimnasticii mondiale
Judecătorii de la TAS au hotărât că americanii au depus contestația în afara timpului permis. Jordan avea la dispoziție un minut pentru a cere revizuirea exercițiului, însă a depășit minutul regulamentar cu patru secunde. Acum, reprezentanta SUA, Jordan Chiles, va trebui să înapoieze medalia Anei Maria Bărbosu.
Federația Americană de Gimnastică și Comitetul Olimpic din SUA s-au declarat „devastate” după decizia tribunalului de la Lausanne, iar reacțiile din Statele Unite au început să apară imediat. Medaliata olimpică în 2008, Alicia Sacramone, în vârstă de 36 de ani, este membră a staff-ului lotului de gimnastică american și a avut și ea o reacție dură după decizia tribunalului.
Jurnalista Christine Brennan a spune că cel mai bine ar fi ca bronzul să le revină și lui Jordan Chiles, și Anei Maria Bărbosu.
„Nu pot să înțeleg de ce Comitetul Olimpic Internațional permite ca această controversă să continue. Dați-le bronzul amândurora (n.r.- lui Chiles și Anei Bărbosu) și terminați povestea. O abordare ridicolă”, a scris jurnalista pe rețeaua de socializare X.
Nadia Comăneci a reacționat după ce o jurnalistă a cerut o nouă decizie în cazul lui Jordan Chiles
La puțin timp după postarea jurnalistei, Nadia Comăneci a reacționat ferm și a spus că este de acord cu propunerea de a acorda medalii de bronz ambelor gimnaste.
„Sunt de acord. E îngrozitor să-i iei medalia lui Jordan”, a spus „Zeița de la Montreal”.
De asemenea, Nadia a mai spus că cea mai bună soluție este de a le oferi câte o medalie lui Jordan Chiles, Anei Maria Bărbosu și Sabrinei Maneca Voinea.
România nu a mai obținut o medalie la Jocurile Olimpice din anul 2012, la Londra. Atunc Sandra Izbașa câștigase aurul în finala de la sărituri, iar Cătălina Ponor obținuse argintul la sol. Echipa feminină cucerise medalia de bronz.