Legendarul atlet american Michael Johnson critică alegerea lui Coco Gauff drept purtătoare a drapelului la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
Coco Gauff a fost purtătoarea drapelului delegației Statelor Unite la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, alături de baschetbalistul LeBron James.
Jucătoarea americană de tenis Coco Gauf, aflată pe locul 2 în clasamentul mondial, a avut privilegiul de a fi purtătoare de drapel a delegațier Statelor Unire la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Ea a împărțit această onoare cu baschetbalistul LeBron James.
Legenda Jocurilor Olimpice, fostul atlet american Michael Johnson, cu trei titluri la 400 de metri și unul la 200 de metri, a criticat decizia..
„Speram să o văd pe Simone Biles sau un sportiv dintr-un sport olimpic tradițional. Cred că s-a pus accent pe popularitate. Doar dacă Simone nu a spus că nu vrea, pentru că trebuie să se pregătească pentru competiția ei. Asta e o posibilitate”, a spus Michael Johnson, potrivit tennisuptodate.com.
În vârstă de 56 de ani, Michael Johnson a câștigat primele trei medalii olimpică de aur în 1996, la Atlanta, când a terminat pe primul loc la 200 de metri, 400 de metri și alături de colegii din ștafeta de la 4×100 de metri.
Peste patru ani, la Sydney, a câștigat titlul olimpic doar la 400 de metri, în timp ce ștafeta de 4×400 de metri, deținătoare a recordului olimpic, a fost descalificată din cauza unui schimb greșit.
La rândul ei, Simone Biles este o adevărată vedetă a gimnasticii mondiale. Are în palmares patru titluri olimpice, o medalie de argint și două de bronz. A câștigat toate cele patru titluri la Rio de Janeiro, în 2016, cu echipa, la invidiual compus, la sărituri și sol. De asemenea, a urcat pe treapda a doua a podiumului la bârnă.
Tensiunea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2022, amânate un an din cauza pandemiei de covid-19, și-a pus amprenta asupra americancei. Și-a ajutat colegele să câștige medalia de argint în proba pe echipe, după care a anunțat că nu se prezintă la individiual compus.
A luat, ulterior, bronzul la bârnă, după care nu a mai concurat, deși era calificată în toate celelalte finale. Acum, însă, ea este pregătită să facă din nou istorie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER