Emma Răducanu a luat decizia de a nu participa la Jocurile Olimpice, dar o altă jucătoare e cât se poate de dură: „Nu pot să o înțeleg”
Emma Răducanu, jucătoarea britanică cu origini în România și China, a ales să nu participe la Jocurile Olimpice, iar decizia sa a uimit pe toată lumea.
Mișcarea jucătoarei născute la Toronto a stârnit numeroase reacții.
Emma Răducanu a luat decizia de a nu participa la Jocurile Olimpice, dar o altă jucătoare e cât se poate de dură: „Nu pot să o înțeleg”
Emma Răducanu a decis să nu participe la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Jucătoarea născută la Toronto face parte dintr-o listă uriașă de absenți, printre care se numără și Aryna Sabalenka.
Heather Watson, care ar fi fost coechipiera ei la Paris, a înlemnit când a aflat că Emma Răducanu nu va participa și a spus că nu-i înțelege decizia, mai ales că oportunitatea de a participa la Jocurile Olimpice nu e ceva cu care te întâlnești în fiecare zi.
„Nu pot să înțeleg, personal, pentru că Olimpiada este cel mai mare eveniment sportiv din istorie. Deci de ce nu ai vrea să faci parte din asta? Oricine, în general, alege să nu (nr. participe), nu mă pot identifica.
A fost cel mai mare obiectiv al meu în ultimele 12 luni, să ajung la Jocurile Olimpice. Sunt atât de mândră să mă întorc aici și să fac parte din această echipă.
În tenis, Jocurile Olimpice nu sunt privite la fel de către toți jucătorii, dar pur și simplu nu pot să mă raportez sau să înțeleg. Katie Boulter și cu mine am avut această conversație în camera noastră zilele trecute, aceasta este o oportunitate care poate apărea doar o dată în viață.
Am făcut tot ce am putut ca să mă asigur că sunt din nou aici. Așa că sunt foarte fericită să fiu aici și să îmbrățișez cu siguranță întreaga experiență. Abia aștept să ies pe teren”, a spus Watson pentru The Guardian.
Cu toții suntem diferiți în ceea ce privește felul în care prioritizăm Olimpiada. Pentru mine, este vârful vârfului. Înțeleg complet decizia ei cu operațiile și schimbarea suprafeței.
Cu siguranță nu este ușor pentru organism. Ea a reprezentat țara noastră de multe ori înainte cu mare mândrie și sunt sigur că va face atât de multe”, a spus Katie Boulter.