UPDATE Mălina Călugăreanu a pierdut în fața italiencei Alice Volpi, 9-15, după ce în runda trecută a depășit-o pe Yuka Ueno. Sportiva din România a intrat direct pe tabloul de 32, dar s-a oprit în optimile de finală ale probei de floretă feminin de la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Mălina Călugăreanu, singura noastră reprezentantă din scrimă la Paris 2024, s-a impus după ce era să fie egalată la 14, imediat ce conducea detașat cu 14-8 pe finalul primul tur din Grand Palais.
Scorul final a fost 15-13, într-o atmosferă electrizantă cu 5.000 de fani francezi în tribune. În duelul de pe tabloul de 32, Mălina Călugăreanu, care este pregătită de antrenorul Virgil Sălișcan, a învins-o pe japoneza Yuka Ueno, scor 15-13.
Meciul a început post pentru sportiva noastră, 0-3, dar apoi s-a făcut 6-3, 8-5, 10-6, 14-18 și 14-13. A fost un final cu două contestații video, una cerută de Mîălina Călugpreanu, cealaltă de niponă.
„Urmează trei ore de odihnă, apoi celălalt meci. Mă duc un pic să vorbesc cu psihologul, apoi urmează încălzire și sper la o nouă victorie”, a declarat ea imediat după meci.
„E un început bun, planul tactic a fost respectat. Sperăm să ajungem la lupta pentru medalii”, a spus și antrenorul Virgil Sălișcan, vizibil consumat după primul meci.
Mădălina Călugăreanu, legitimată la CSA Steaua, cea mai bună sportivă a anului 2023 din scrima românească, este la a doua ei Olimpiadă, după cea de la Rio din 2016 (locul 34), unde a obţinut biletul tot în urma unui turneu de calificare.
La Tokyo putea să se califice din aceeaşi ipostază, dar emoţiile au fost prea mari și a ratat. La turneul de calificare pentru JO de la Paris a fost foarte bine pregătită, atât fizic şi tactic, dar mai ales mental şi a prins un nou bilet olimpic.
”Eu mi-aş dori să fiu undeva în primele opt, pentru că un loc în primele opt ar reprezenta o confirmare că aş putea să mai continui încă un ciclu olimpic.
Dacă eu ajung acolo în primele opt este clar că am ceva bun şi lucrurile au mers într-o direcţie foarte bună în grupul nostru şi atunci îmi păstrez şi poziţia din clasamentul actual de la nivel mondial.
În momentul de faţă sunt pe locul 26 în clasamentul mondial. Asta este cea mai bună clasare pe care am avut-o la seniori. Ţin minte că la Rio eram pe locul 76”, a declarat sportiva înainte de startul de la Paris.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER