Comentatorul Jocurilor Olimpice de la Eurosport a fost concediat, după ce a făcut o remarcă sexistă în timpul transmisiunii în direct.
Toate evenimentele desfășurate în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris sunt transmise pe platforma de streaming Max.
Înotătoarele Mollie O’Callaghan, Shayna Jack, Emma McKeon şi Meg Harris au făcut turul Arenei Defense, din Paris, cu medaliile de aur la gât, iar momentul de glorie al sportivelor a fost umbrit de un comentariu sexist al comentatorului celor de la Eurosport, Bob Ballard, post care transmitea întrecerea sportivă.
„Ei bine, femeile tocmai au terminat. Ştiţi cum sunt femeile… stau, discută, se machiază”, a spus comentatorul evenimentului Bob Ballard, în timp ce se afla în transmisiune directă.
Most of our Olympic posts will be positive, as they should be. But we must call out the bad, too. Things like this remark about Australia’s relay team who had JUST WON GOLD. It rightfully led to this commentator, Bob Ballard, being sacked. Credit @thelifeoflyds pic.twitter.com/gmC8UJp9tt — FW (Future Women) (@FutureWomen) July 29, 2024
Most of our Olympic posts will be positive, as they should be. But we must call out the bad, too. Things like this remark about Australia’s relay team who had JUST WON GOLD. It rightfully led to this commentator, Bob Ballard, being sacked.
Credit @thelifeoflyds pic.twitter.com/gmC8UJp9tt
— FW (Future Women) (@FutureWomen) July 29, 2024
În urma derapajului sexist care a înfuriat toți iubitorii sportului, comentatorul Bob Ballard a fost concediat. Decizia a fost anunțată chiar de reprezentanții postului TV.
„În timpul unei transmisii televizate, Bob Ballard a făcut un comentariu nepotrivit. În consecință, el a fost exclus din echipa noastră de comentatori, cu efect imediat.”, se arată într-un comunicat emis de Eurosport.
Momentul neplăcut de la sfârșitul cursei de ștafetă a fost preluat de alte publicații, care au evidențiat atitudinea deplasată a lui Bob Ballard.
„Un vechi comentator sportiv a fost exclus din echipa care acoperă Jocurile Olimpice, după ce a făcut remarci sexiste la adresa înotătoarelor din ștafeta Australiei, care câștigaseră medaliile de aur.
Clipul a devenit rapid viral, iar postul Eurosport a anunțat că jurnalistul a fost scos de pe lista comentatorilor Jocurilor Olimpice. Ballard încă nu a făcut niciun comentariu public legat de remarcile sale”, au scris jurnaliștii de la BBC.
Bob Ballard este un jurnalist sportiv renumit din Marea Britanie, care a comentat marile competiții de sport din 1980 până în prezent. Acesta are la activ mai multe ediții ale Jocurilor Olimpice și Campionate Mondiale. Bob Ballard este specialist în înot și scufundări, dar a mai comentat și meciuri de hochei sau polo.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER