Ilie Năstase, discurs-manifest după ce David Popovici a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice: „Suntem pierduți! În țara asta, prioritate e să se fure”. EXCLUSIV

Ilie Năstase a vorbit, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce David Popovici a cucerit medalia de aur la 200 de metri liber la Jocurile Olimpice de la Paris.

David Popovici a scos un timp de 1:44.72, în marea finală, terminând la două sutimi în fața britanicului Matthew Richards.

Ilie Năstase, reacție neașteptată după ce David Popovici a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice

Ilie Năstase susține că se aștepta ca David Popovici să obțină aurul olimpic. Totodată, a spus că, în opinia sa, Jocurile Olimpice ar trebui să-și schimbe denumirea, deoarece au fost introduse mai multe sporturi care nu au legătură cu această competiție.

„De la el se aștepta această performanță, de la alții, nu prea se aștepta. Am văzut că a fost foarte strânsă cursa, câțiva centimetri, dar nu mai contează câți au fost, doi-cinci centimetri, a câștigat! Eu n-am avut șansa să joc la Jocurile Olimpice, pentru că, atunci când jucam, nu era introdus tenisul. După mine, Olimpiada înseamnă maraton de 42 de kilometri. Nu înseamnă fotbalul, baschetul sau tenisul. Au băgat toate sporturile astea. După mine, nu ar trebui să se mai numească Olimpiadă. Olimpiada vine din Grecia, de la maratonul de 42 de kilometri. S-au băgat foarte multe sporturi, care nu au treabă olimpismul”, a declarat Ilie Năstase, în exclusivitate, pentru ProSport.

Ilie Năstase, despre problemele din sportul românesc

În plus, „Nasty” a avut un mesaj-manifest pentru cei care conduc destinele sportului din România.

„(n.r ce credeți că va produce, în România, reușita lui David Popovici?) N-are cum să producă, pentru că sportul nu este o prioritate în această țară a noastră. Nimic nu e prioritate aici. Prioritate e să se fure și să se păcălească oamenii între ei. Când o să investească în sport, cum se investește în toate țările civilizate, o să vedeți diferența. Victoria lui Popovici nu cred că va da un imbold, e prea puțin! Dacă toți prim-miniștrii, care au fost la guvernare, au spus că sportul nu e o prioritate… înseamnă că stăm rău. Înseamnă că o să investim în sănătate de zece ori mai mult. Eu așa cred, că suntem pierduți. Nu cred că se investește nici 10% cât se investea pe timpul meu. A mai făcut performanțe Popovici și tot nu s-a investit. Sper să investească, dar nu cred”, a mai spus Ilie Năstase.

Publicat: 29 07. 2024, 22:32
Actualizat: 30 07. 2024, 00:34