Publicațiile din Marea Britanie comentează decizia Sabrinei Voinea de a formula un apel la Tribunalul Federal Elvețian în cazul Chiles – Bărbosu. Românca își caută dreptatea după decizia TAS.
După hotărârea dată de Tribunalul de la Lausanne în cazul Chiles – Bărbosu, americanca a fost deposedată de medalia de bronz câștigată în finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris și a ajuns pe locul 5.
Asta în vreme ce bronzul i-a fost atribuit româncei Ana Bărbosu (18 ani), iar Sabrina Voinea (17 ani) a ajuns pe locul 4.
Totuși, cea din urmă s-a considerat nedreptățită de TAS, după ce elvețienii au respins contestația prin care acuza că arbitrele din Hexagon au depunctat-o pe nedrept cu 0,1 puncte pentru presupusa ieșire din limite a sportivei.
Recent, Sabrina Voinea a decis să facă apel la Tribunal Federal Elvețian în speranța că își va găsi dreptatea.
Presa din Marea Britanie a scris despre acest demers, jurnaliștii de la Daily Mail titrând: „Controversa privind medaliile olimpice Jordan Chiles-Ana Bărbosu se adâncește, deoarece o altă gimnastă româncă apelează la un tribunal elvețian, spunând că merită medalia de bronz”.
Mai apoi, britanicii au scris despre faptul că Sabrina Voinea va încerca, prin recursul său la TFE, să intre în posesia controversatei medalii de bronz.
„Acum, după ce USA Gymnastics și Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA și-au anunțat intenția de a contesta decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv, Maneca-Voinea și Federația Română de Gimnastică fac apel și la Tribunalul Federal Elvețian, susținând că a fost penalizată în mod necorespunzător cu 0,1 puncte pentru ieșirea din limite în timpul finalei la sol.
Și dacă Maneca-Voinea nu ar fi fost penalizată, susține Federația Română de Gimnastică, dezbaterea privind acordarea bronzului fie lui Barbosu, fie lui Chiles, ar fi fost fără obiect. Acum Maneca-Voinea speră că Tribunalul Federal Elvețian poate anula decizia TAS”, au scris jurnaliștii englezi.
Federația Română de Gimnastică a transmis un comunicat prin care a confirmat faptul că recursul formulat de Sabrina Voinea a fost primit de Tribunalul Federal Elvețian.
Sabin Gherdan, avocatul sportivei, a spus că acest caz ar urma să fie soluționat abia spre sfârșitul acestui an și că la capătul procesului se așteaptă ca toate cele trei gimnaste să primească câte o medalie de bronz.
„Sperăm în continuare să se ajungă la o modalitate amiabilă de rezolvare a acestui caz în sensul ca toate cele trei gimnaste să primească medalia de bronz, un punct de vedere pe care l-am susținut de la început.
E normal ca partea care a greșit să-și asume erorile dovedite. S-a creat o situație traumatică pentru cele trei gimnaste și sperăm să existe deschidere în sensul unui acord pentru ca un bronz să-i revină și Sabrinei.
Posibil până la sfârșitul anului să avem o soluție, posibil să se întindă și mai mult, depinde de mai mulți factori”, a afirmat Sabin Gherdan, avocatul Sabrinei Voinea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER