Jurnaliștii spanioli s-au pierdut în cuvinte în încercarea de a descrie cursa formidabilă reușită de David Popovici

SURSA FOTO: PROFIMEDIA
Vezi galeria foto - 5 poze

Jurnaliștii spanioli au fost de-a dreptul uluiți de cursa formidabilă reușită de David Popovici (19 ani) în finala probei de 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice Paris 2024.

Steaua natației românești a revenit formidabil în ultimii 50 de metri și a izbutit să câștige medalia de aur. După ce au văzut ce a reușit Popovici, ziariștii iberici s-au pierdut în cuvinte și cu greu au putut găsi adjectivele potrivite.

„Revenire spectaculoasă, formidabilă, meteorică!”. Cursa superbă a lui David Popovici, care i-a adus aurul olimpic, descrisă de jurnaliștii spanioli

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 de metri liber la Jocurile Olimpice Paris 2024, după ce a reușit o cursă fantastică. Înainte de penultima întoarcere, talentatul înotător român era pe locul 3, în spatele neamțului Lukas Maertens și a britanicului Matthew Richards. De asemenea, extrem de aproape era și americanul Luke Hobson.

Însă, în ultimii 50 de metri situația s-a schimbat dramatic. David Popovici a înotat fulgerător, în timp ce Luke Hobson l-a devansat și el pe Lukas Maertens. Astfel, podiumul final al probei de 200 de metri liber a arătat în felul următor: aur pentru David Popovici, argint pentru Matthew Richards și bronz pentru Luke Hobson. Însă, diferența dintre cei trei a fost infimă. Popovici a avut doar 2 sutimi față de Richards și 7 sutimi față de Hobson.

Cursa senzațională de la Paris a ajuns să fie comentată în întreaga lume, iar David Popovici a fost cap de afiș în presa din Franța, Anglia, SUA și chiar Arabia.

De exemplu, jurnaliștii spanioli de la cotidianul AS.com cu greu au putut găsi adjectivele potrivite pentru ce a reușit David Popovici în bazinul La Defense Arena:

Românul a reușit o revenire spectaculoasă, formidabilă și meteorică. A fost chiar pe locul 3 la jumătatea cursei pe care Lukas Maertens, medaliat cu aur la proba de 400 de metri liber de sâmbătă, a dominat-o de la început până aproape de final, când a căzut pe a 5-a poziție”, se arată pe AS.com.

Cum a arătat clasamentul din finala probei de 200 de metri liber

Celălalt înotător care l-a devansat pe neamțul Lukas Maertens, despre care au scris și ibericii, este britanicul Duncan Scott. Acesta a scos și el un timp foarte bun, terminând cursa la doar 15 sutimi în spatele lui Popovici.

  1. David Popovici (România) – 1:44.72
  2. Matthew Richards (Marea Britanie) – 1:44.74
  3. Luke Hobson (SUA) – 1:44.79
  4. Duncan Scott (Marea Britanie) – 1:44.87
  5. Lukas Maertens (Germania) – 1:45.46
  6. Danas Rapsys (Lituania) – 1:45.46
  7. Maximilian Giuliani (Australia) – 1:45.57
  8. Matsumoto Katsuhiro (Japonia) – 1:46.26

În general, fac tot posibilul să nu mă uit la ceilalți, să nu mă focusez absolut deloc pe ei, numai că nu ai cum să nu-i observi când îi vezi cu coada ochiului, respiri în direcția respectivă și vezi că neamțul e în față, că americanul parcă e foarte în față, pe englez nici nu l-am văzut. Totul se întâmplă foarte rapid. Mi-am tot repetat pe ultimii 75 de metri că nu am cum să mă dau bătut, adică e acum ori niciodată. Dacă nu împing acum absolut cât de tare pot și nu fac tot posibilul, nu îmi pasă dacă mor acolo, în piscină, trebuie să mă străduiesc să ating primul. Chiar dacă la începutul cursei obiectivul era să-mi fac cursa mea, să încerc să fiu complet singur și izolat, mi-am dat seama că nu ai cum, tot se va da lupta acolo la două sutimi”, David Popovici, după lupta crâncenă pe care a dat-o pentru prima sa medalie olimpică de aur.

Publicat: 30 07. 2024, 14:42