Nadia Comăneci, prima reacție despre verdictul TAS, după terminarea audierilor maraton!

Nadia Comăneci, prima reacție despre verdictul TAS, după terminarea audierilor maraton!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima reacție pe care a avut-o Nadia Comăneci despre verdictul Tribunalului de Arbitraj Sportiv, după terminarea audierilor maraton!

Cea mai valoroasă gimnastă din toate timpurile, Nadia Comăneci, a avut o primă reacție cu privire la verdictul TAS, la capătul audierilor de peste șapte ore.

Reacția Nadia Comăneci după terminarea audierilor maraton, cu privire la verdictul TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne are o comisie trimisă special în Franța, pe durata Olimpiadei. Membri acesteia au avut nevoie de șapte ore pentru audieri, pentru a analiza apelul depus de gimnastele române Sabrina Voinea și Ana Bărbosu, după finala olimpică de la sol.

Sabin Gherdan, avocatul celor două sportive, este optimist că verdictul, care va veni în cursul serii de sâmbătă, 10 august, ar putea fi favorabil sportivelor. El a făut o declarație în acest sens, iar Nadia Comăneci a distribuit-o, alături de mesajul: „Aceasta ar fi decizia perfectă. Trei medalii de bronz pentru fete”.

Avocatul celor două gimnaste românce este optimist că ambele vor lua medalia de bronz

Sabin Gherdan, avocatul care le-a reprezentat pe Sabrina Voinea și Ana Bărbosu la TAS, a anunțat că e foarte posibil ca gimnastele să obțină bronzul la sol.

„Au fost șapte ore de audieri, iar verdictul îl vom avea după ora 19:00 în România. Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane și Donatella Sacchi, președinta comitetului tehnic feminin și șefa Superior Jury, care judecă fiecare contestație. Gimnastele nu au fost audiate.

Au existat la mijloc foarte multe chestiuni tehnice, dar veștile sunt îmbucurătoare. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aș putea evalua că e foarte posibil ca Sabrina Voinea și Ana Maria Bărbosu să obțină ambele bronzul”, a spus el, potrivit gsp.ro.

TAS are două variante să dea soluția după apelul depus de gimnastele românce

Anterior, Cristian Jura, unul dintre cei doi reprezentanți ai României la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, dar care nu se implică în acest caz, a spus cum se va soluționa contestația depusă de Sabrina Voinea.

„Există două scenarii. Unul este ca ei să judece în interioriul Olimpiadei și până duminică să se pronunțe. Sau există și varianta în care ei consideră că e nevoie de mai mulți martori, de mai multe informații, de opinia unui expert care să explice dacă s-a călcat în afara saltelei sau de mai multe probe video.

Atunci există posibilitatea ca să se prelungească cauza și să fie transmisă Tribunalului Regulat de la Lausanne, care să o judece pe un termen mai lung, fără presiunea timpului”, a precizat Jura, care este și președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fostul patron din Liga 1 A SĂRĂCIT! A rivalizat cu Gigi Becali, iar acum e acuzat de găinării
Fostul patron din Liga 1 A SĂRĂCIT! A rivalizat cu Gigi Becali, iar acum e acuzat de găinării
”Și Barcelona a luat mai puține”. Reacție de zile mari după ce Bayern a umilit-o pe Dinamo Zagreb: ”Rușine istorică”
”Și Barcelona a luat mai puține”. Reacție de zile mari după ce Bayern a umilit-o pe Dinamo Zagreb: ”Rușine istorică”
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Un om de știință spune ADEVĂRUL! Universul nu a început așa cum credem
Un om de știință spune ADEVĂRUL! Universul nu a început așa cum credem
Milionarul care a ajuns falit şi a spus că Ion Ţiriac e ca un al doilea tată s-a însurat cu fiica unui fost ministru al Apărării
Milionarul care a ajuns falit şi a spus că Ion Ţiriac e ca un al doilea tată s-a însurat cu…
Alex Bodi, a RĂBUFNIT după ce Ema Uta a fost surprinsă, din nou, cu alt bărbat: „Să distrugă…” Mesaj FINAL pentru femeia pe care voia să o ia de soție
Alex Bodi, a RĂBUFNIT după ce Ema Uta a fost surprinsă, din nou, cu alt bărbat: „Să distrugă…” Mesaj FINAL…
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×