Octavian Morariu, singurul român din CIO, despre rugby-ul în 7 și șansele la medalii ale tricolorilor! „Paris 2024 este aproape la jumătate, dacă ne referim la cheltuieli, față de Beijing și Tokyo”. EXCLUSIV VIDEO
This browser does not support the video element.
Octavian Morariu este șeful rugby-ului european și membru de bază în board-ul CIO, instituția care se ocupă de organizarea Jocurilor Olimpice 2024.
Rugby-ul în 7 face stadioane pline la Paris, iar ascensiunea acestui sport e tot mai mare în întreaga lume. Varianta redusă ca număr de jucători prinde tot mai mult contur.
Octavian Morariu despre rugby-ul în 7 și șansele la medalii ale tricolorilor la Jocurile Olimpice Paris 2024
Printre altele, Morariu, ajuns la 63 de ani, se ocupă de competițiile de rugby în 7, asistă la fiecare dintre meciurile de la Paris.
„Mi-aș dori foarte mult ca acest sport să se dezvolte în România. Să reînnoim tradiția rugby-ului la JO pentru România. E interesant că unele dintre țări care nu sunt specialiste în rugby în XV joacă foarte bine acest sport olimpic, mă refer la Kenya, ori Spania și Georgia care se mișcă fantastic.
Nu sunt în vacanță aici, dar când îmi va permite agenda sunt alături de românii mei. Din 2004 încoace, vară sau iarnă, am fost la toate edițiile prezent.
Sunt foarte multe reforme la Jocurile Olimpice. E olimpiada cea mai ieftină, față de Beijing și Tokyo, aproape la jumătate.
Avem egalitate de gen și avem cele mai mici emisii de dioxid de carbon din istorie”, a declarat Octavian Morariu pentru ProSport.
Franța, victorie categorică în marea finală de la Jocurile Olimpice
Franța s-a impus fără probleme, în marea finală, în fața reprezentativei din Fiji, scor 28-7.