Povestea Ioanei Vrînceanu şi Roxana Anghel, argint la Jocurile Olimpice 2024! Sunt campioane europene acum două luni la Szeged

Canotoarele române Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel au cucerit medaliile de argint în proba de dublu rame feminin, vineri, la Jocurile Olimpice de la Paris, după un finiş remarcabil.

Erau pe poziția a 5-a la început și au terminat pe locul secund.

Cine sunt Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel, argint la Jocurile Olimpice 2024

E o performanță deosebită mai ales că ultima medalie olimpică a României la dublu rame feminin datează din 2008, de la Beijing, unde Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu cucereau aurul.

Pentru ambele concurente de azi e prima medalie olimpică. Ioana Vrânceanu, născută la Piatra Neamț, a luat un loc 9 la Tokyo, la opt rame cu cârmaci, în timp ce Anghel, de loc din Câmpulung Moldovenesc, a luat un loc 6, tot în Japonia, la patru rame.

România a cucerit medaliile de aur în proba feminină de dublu rame, prin Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel, acum două luni, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged (Ungaria).

„Noi avem tactica noastră de cursă pe care o antrenăm acasă. Nu tragem în funcţie de adversarele noastre. Am încercat să facem ce este al nostru, nu ce este al lor.Prima oară avem finala la dublu rame, apoi ne refacem şi ne pregătim pentru opt plus unu”, a afirmat Vrînceanu cu o zi în urmă.

Ambele sportive sunt din Moldova, care dă nenumărate sportive lotului de canotaj.

“Cred că 90% din lotul olimpic este din Suceava şi ne mândrim foarte mult cu acest lucru. Suceava şi Botoşani sunt două dintre cele mai sărace judeţe ale ţării, dar alimentează mereu cu energie cel mai de succes sport din România, canotajul!”, a recunoscut și Ancuţa Bodnar, medaliată cu argint în ziua precedentă.

“Dacă s-ar face topul medaliilor, în loc să fie România, va fi Suceava în clasament”, a spus și Gianina von Groningen.

Canotajul a ajuns, cu această performanță, la trei medalii la JO 2024, aur prin Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi argint prin Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, respectiv prin Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin.

Arteni și Lehaci, abia pe locul 4

Florin Arteni şi Florin Lehaci s-au clasat, vineri, pe llocul patru în proba de dublu rame masculin din cadrul competiţiei de canotaj de la Jocurile Olimpice.

Cei doi sportivi tricolori au încheiat proba cu timpul 6:25.61. Până la 1.500 m, ei erau pe locul doi.

Pe podium au urcat echipaje din Croaţia (6:23.66), Marea Britanie (6:24.11) şi Elveţia (6:24.76).

Publicat: 02 08. 2024, 13:18
Actualizat: 02 08. 2024, 18:27