S-a încheiat ultimul mare „război” de la Jocurile Olimpice! Vecinii României au scris istorie chiar în locul unde a luat aurul David Popovici! ProSport a surprins ce a „pățit” antrenorul imediat după marele succes. SPECIAL

Athletes of team Serbia celebrate after winning the gold medal in the water polo men gold medal match between team Serbia (white caps) and team Croatia (blue caps) of the Paris 2024 Olympic Games at La Defense Arena in Paris (France), August 11, 2024. Paris 2024 Olympic Games, La Defense Arena, Paris, France - 11 Aug 2024,Image: 897826540, License: Rights-managed, Restrictions: Author must be mentioned when published Editorial/media use only In case of different uses contact sales@deepbluemedia.eu More images available at URL deepbluemedia.photoshelter.com, Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Serbia a reușit să câștige medalia de aur la polo la Jocurile Olimpice, iar succesul a fost gustat din plin, mai ales că a venit în fața rivalei Croația, scor 13-11.

Sârbii au câștigat detașat și duelul din tribune, acolo unde au fost prezenți într-un număr mare, după ce tocmai au câștigat medalia de bronz la baschet masculin.

Serbia, din nou campioană olimpică la polo pe apă masculin

La Paris se dau ultimele „bătălii” pentru medalii, în condițiile în care duminică seara este programată festivitatea de închidere, pe Stade de France. România a ieșit însă din cursă și încheie această aventură de la Jocurile Olimpice cu nouă medalii, un bilanț peste așteptări.

În complexul unde David Popovici a scris istorie pentru România, cucerind două medalii, de aur și de bronz, Serbia a reușit să învingă Croația mai clar decât o arată scorul:13-11.

De altfel, la pauza mare scorul a fost 8-5 pentru Serbia. „Suntem foarte greu de învins în fazele eliminatorii și am fost subestimați după rezultatele din grupă”, a fost concluzia lui Dusan Mandic.

  • Daniel Nazare, Andrei Preotu și Mihai Pop (foto-video) sunt trimișii speciali ProSport.ro la Jocurile Olimpice de vară de la Paris 2024! Cei trei trimit corespondențe zi de zi pentru site-ul nostru!

Campionii Serbiei și-au aruncat antrenorul în bazin după succesul de la Jocurile Olimpice

Imediat după fluierul final, jucătorii Serbiei au fost extrem de bucuroși și și-au aruncat antrenorul în bazin, înaintea festivității de premiere.

Astfel, Serbia a devenit doar a treia reprezentativă care câștigă trei titluri olimpice consecutive la polo pe apă masculin, după Marea Britanie și Ungaria.

La final, jurnaliștii sârbi s-au înghesuit imediat pentru a face poze cu favoriții, așa cum au procedat și după succesul obținut de Novak Djokovic în complexul de la Roland Garros.

Sărbătoare la Belgrad după medalia de aur a Serbiei la polo pe apă

Deși nu este un sport foarte popular, medalia de aur a Serbiei de la polo a declanșat nebunia la Belgrad.

Imediat după finalul meciului cu Croația, suporterii naționalei au ieșit pe străzi să sărbătorească, iar din arsenalul acestora n-au lipsit steagurile și torțele. Scene asemănătoare au avut loc și la Novi Sad, aflat aproape de granița Serbiei cu România.

România, înfrângeri pe linie în singurul sport de echipă prezent la Jocurile Olimpice

Ajunsă cu multă șansă la Jocurile Olimpice, naționala României a pierdut toate meciurile de la Paris, terminând grupa din care a făcut parte pe ultimul loc.

A fost singurul sport de echipă care ne-a reprezentat la Jocurile Olimpice, după ce fotbalul a fost prezent în urmă cu trei ani, la Tokyo.

Publicat: 11 08. 2024, 19:31
Actualizat: 11 08. 2024, 19:36