„S-a închis în cameră şi plânge!”. Mama Sabrinei Voinea a dezvăluit că gimnasta e distrusă şi a cedat psihic
Sabrina Voinea e distrusă şi a cedat psihic, mama gimnastei spunând că sportiva s-a închis în cameră şi plânge.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a repins apelul înaintat în numele gimnastei Sabrina Voinea, după finala de la sol, astfel că românca rămâne fără medalie olimpică.
Sabrina Voinea s-a închis în cameră şi plânge, fiind distrusă psihic, după cum a spus mama sportivei
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a judecat, la Paris, unde a trimis o comisie specială pe perioada Jocurilor Olimpice, apelurile depuse în numele Anei Bărbosu și Sabrinei Voinea, după finala olimpică de la sol.
Dacă în cazul primeia a dat câștig de cauză, nu la fel stau lucrurile și în ceea ce o privește pe Sabrina. Apelul a fost respins, iar motivarea decizie va fi făcută în viitorul apropiat.,
„Nici nu pot să vorbesc, plâng întruna. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Mi-a venit rău când am primit vestea. Nici eu, nici Sabri nu mai vrem să auzim de gimnastică. Nu suntem bine, Sabri s-a închis în cameră și plânge”, a spus mama sportivei, Camelia Voinea, conform gsp.ro.
Nota Sabrinei Voinea din finala olimpică de la sol a fost micșorată cu o zecime, deoarece ar fi călcat în afara covorului
În finala olimpică de la sol, Bărbosu și Voinea au primit aceeași notă, 13,700, dar prima a fost avantajată de nota mai mare pentru dificultate. Sabrinei i-a fost „tăiată” o zecime, deoarece s-a considerat că la una dintre execuții a depășit covorul.
Ulterior, mama sportivei, fosta gimnastă Camelia Voinea, a prezentat capturi video prin care a demonstrat că Sabrina nu a ieșit în afara covorului la niciuna dintre diagonale. Ea a transmis și un mesaj.
„Sabrina nu a ieșit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut! Atât am putut suporta!”, a transmis mama sportivei pe facebook.
Nadia Comăneci îi va da Sabrinei medalia de bronz pe care a câștigat-o la sol, la JO din 1976
Ca un fel de reparație morală, Nadia Comăneci a anunțat că va face un gest superb pentru Sabrina. Ea a transmis că-i va da gimnastei medalia de bronz pe care e câștigat-o ea la Montreal, la Jocurile Olimpice din 1976, în finala de la sol.
„Mă bucur foarte mult pentru România. Este o medalie mult așteptată după atâția ani. Eu nu mă aflu într-o poziție oficială să decidă cine, ce a luat și cum a făcut. Eu mă bucur pentru toate cele trei gimnaste.
Aș fi fost fericită să văd trei fete acolo cu trei medalii, pentru că toate au muncit și mai ales în situația în care ne aflăm acum cu protejarea sănătății mintale, cred că este bine să încurajăm și să protejăm acești copii.
Eu îi dau să Sabrinei medalia mea de bronz de Montreal. O felicit pentru că a făcut un exercițiu fenomenal și mă bucur pentru participarea lor la echipă, pentru că au făcut istorie și acolo”, a spus „Zeița de la Montreal”, conform Antena 3 CNN.