Șeful arbitrilor TAS din cazul Bărbosu – Chiles a luat decizia! Îi dă în judecată pe americanii care l-au defăimat și au insinuat că a ținut partea României în proces
Șeful arbitrilor TAS care au instrumentat procesul Bărbosu – Chiles a luat o hotărâre. Hamid Gharavi vrea să îi dea în judecată pe americanii care au susținut că a fost de partea României în acest dosar.
Hamid Gharavi a fost președinte al completului de arbitri ai TAS care au decis că Jordan Chiles trebuie să fie deposedată de medalia de bronz câștigată la Jocurile Olimpice de la Paris.
Acesta este acuzat de americani că „nu poate fi imparțial”, dat fiind faptul că avocatul francezo-iranian a reprezentat România într-o serie de litigii internaționale.
Hamid Gharavi îi dă în judecată pe americanii care l-au acuzat că ar fi fost părtinitor în cazul Bărbosu – Chiles
Katherine Simpson, arbitră din SUA, a scris mai multe articole prin care acuza că Hamid Gharavi a ținut partea româncei Ana Bărbosu în procesul de la TAS.
„Avocatul României a deposedat-o pe Jordan Chiles de medalia de bronz?”, a fost titlul unui articol scris de Katherine Simpson cu privire la cazul Bărbosu – Chiles.
„Problema este dacă un arbitru care reprezintă în prezent o țară pe scena mondială poate decide un caz care implică o gimnastă din acea țară, într-un mod imparțial.
Este realist să ne așteptăm ca un astfel de arbitru să poată decide împotriva intereselor acelei țări sau ale gimnastului acelei țări, care în acest caz este reprezentat de Federația de Gimnastică din România?”, a scris arbitra din SUA, într-un articol publicat pe cpradr.org.
Hamid Gharavi o acuză pe Katherine Simpson de defăimare
Hamid Gharavi se consideră defăimat de Katherine Simpson, motiv pentru care el și compania Derains&Gharavi Internațional, cu care are un parteneriat, au decis să o dea în judecată pe arbitră, dar și pe cei de la Simpson Dispute Resolution, acolo unde activează Katherine Simpson.
„Prima problemă este legată de titlul promoțional al articolului «Avocatul României a deposedat-o pe Jordan Chiles de medalia de bronz?».
Articolul este în sine defăimător, deoarece invocă un conflict și o faptă ilicită prin faptul că se concentrează asupra domnului Gharavi, care a deținut o funcție jurisdicțională, și se referă la acesta ca fiind «avocatul României», ceea ce sugerează luarea exclusivă a deciziilor și un conflict de interese.
Articolul utilizează, în legătură directă cu domnul Gharavi, cuvântul deposedare, care implică luarea necuvenită și arbitrar/părtinitoare a unei decizii în acel context”, scrie în notificarea pe care a trimis-o Farthouat Avocats, în numele lui Hamid Gharavi, către cei de la Simpson Dispute Resolution.