Simply Nadia Comăneci: mesajul senzațional pe care i l-a dat lui David Popovici, după cele două medalii olimpice!

După ce David Popovici a reușit să câștige două medalii Olimpice, fosta mare gimnastă Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj emoționant.

„Zeița de la Montreal” a declarat că a avut mari emoții pentru sportivul român, precizând că a fost extrem de bucuroasă că a putut participa la cursa finală a lui David Popovici.

Tânărul înotător român a câștigat două medalii olimpice, una de aur la proba de 200 m liber și bronzul la cea de 100 m liber.

Mesaj emoționant transmis de Nadia Comăneci lui David Popovici: „Este emoţionant, a fost mai emoţionant decât aş fi fost eu în concurs”

Performanța lui David Popovici i-a adus felicitări din partea foștilor mari sportivi, Nadia Comăneci fiind una dintre persoanlitățile sportului românesc.

„Un înotător fabulos, mă bucur că am avut ocazia să fiu prezentă să văd această istorie pe care a scris-o David. Este emoţionant, a fost mai emoţionant decât aş fi fost eu în concurs. Pentru că realizezi că este vorba despre cineva care a muncit ani şi ani. Mă gândesc în spate, cum începe fiecare şi sunt ani de muncă, şi iată că visul lui s-a împlinit. Sunt foarte mândră de David, îl îmbrăţişez. Este enorm ceea ce a obţinut el. România este cunoscută prin gimnastică, prin nataţie, prin tenis, şi acum prin înot masculin. Este fabulos, excelent. O să vedeţi mulţi copii care vor merge la înot de acum încolo. Şi sper ca părinţii să înţeleagă că sportul este binevenit şi necesar”, a fost mesajul fosta mare gimnastă.

Nadia Comăneci are în palmares cinci medalii olimpice de aur.

David Popovici, cadou din partea miliardarului Ion Țiriac. „Fundaţia Ţiriac propune un premiu prin care să îi răsplătească pe cei consideraţi comori locale”

Ion Țiriac a luat decizia de a-i face un cadou deloc modest lui David Popovici pentru cele două medalii olimpice cucerite. De asemenea, magnatul va oferi câte o mașină sportivilor români care vor câștiga o medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Paris. Este vorba despre o mașină electrică marca Hyundai Ioniq 5, în valoare aproximativ de 50.000 de euro.

„Ca un gest de apreciere şi mândrie, Fundaţia Ţiriac propune un premiu prin care să îi răsplătească pe cei consideraţi comori locale. Munca lor şi mândria pe care ne-au adus-o tuturor românilor sunt uriaşe.

Fiecare dintre sportivii care vor câştiga o medalie de aur la Jocurile Olimpice va primi ultimul model de limuzină Hyundai Ioniq 5”, se arată în mesajul postat de Alexandru Țiriac pe Instagram.

Publicat: 01 08. 2024, 13:19