Șoc la Jocurile Olimpice. Sportivul a fost prins de poliție când cumpăra droguri pe stradă și a fost exclus imediat din lotul național
Această ediție a Jocurilor Olimpice de la Paris este una controversată și a stârnit discuții pe teme extra-sportive.
Un jucător al echipei australiene de hochei pe iarbă a fost arestat miercuri de poliția franceză după ce a cumpărat droguri de pe o stradă pariziană. Este vorba despre Thomas Craig, jucător care a fost surprins exact în momentul în care achiziționa drogurile.
Un sportiv australian a fost prins de poliție și exclus din lotul național
Thomas Craig a fost exclus imediat din Satul Olimpic și nu va mai participa inclusiv la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Astfel, sportivului i s-au retras drepturile olimpice. Hocheistul a încercat să fugă de poliția pariziană, însă a fost prins rapid în flagrant încercând să cumpere un gram de cocaină, potrivit Heraldsun.com.
Inițial, Parchetul din Paris a evitat să îi facă public numele sportivului, însă presa locală a aflat că este vorba despre Thomas Craig, jucător al reprezentativei de hochei pe iarbă a Australiei. Australia a fost învinsă de Olanda în sferturile de finală ale competiției.
Anna Meares, șefa delegației australiene de la Jocurile Olimpice, a vorbit cu sportivii din țara sa și i-a avertizat în privința comportamentului lor.
Cum s-a desfășurat incidentul
Potrivit Ministerului Public din Franța, incidentul s-a petrecut în fața unei clădiri al cartierului IX din Paris. Ajunsă la fața locului, poliția i-a arestat și pe Thomas Craig, și pe individul care a încercat să îi vândă substanțele interzise jucătorului de hochei de iarbă.
Echipajul de Narcotice de la poliția franceză a deschis o anchetă, având în vedere cantitatea mare de droguri pe care sportivul a încercat să o achiziționeze.
Thomas Craig, în vârstă de 28 de ani și avocat de meserie, a fost până la urmă eliberat de polițiști, primind totuși „un avertisment penal de probă pentru consumul de droguri”. Sportivul a stat 18 ore în arest.
Ce a spus Thomas Craig despre incident
Echipa australiană de hochei pe iarbă organizase o petrecere la Hotelul Maison din Montmartre din arondismentul 9, la care a participat inclusiv sportivul prins că voia să cumpere droguri.
Directorul de înaltă performanță de la Hochei Australia, Bernard Stevenage, a spus despre Thomas Craig că era obosit și nu ducea un stil de viață prea bun.
„Era dezordonat. El era obosit. Era flămând. Era stresat”, a declarat oficialul australian.
Ales cu un avertisment penal, sportivul și-a cerut public scuze pentru incidentul pe care l-a provocat. Potrivit șefei delegației australiene, Craig voia să achiziționeze drogurile doar pentru consum propriu.
„Am făcut o greșeală teribilă și îmi asum întreaga responsabilitate pentru acțiunile mele.
Acțiunile mele sunt ale mele și nu reflectă în niciun caz valorile familiei mele, ale coechipierilor, prietenilor, sportul meu și ale echipei olimpice australiene. V-am făcut de rușine pe toți. Îmi pare cu adevărat rău”, a declarat, în cele din urmă, Thomas Craig.