Aflați în căutarea gloriei supreme la Jocurile Olimpice de la Paris, sportivii americani nu au dus lipsă de probleme. Sportivele din Statele Unite ale Americii au fost nevoite să părăsească Satul Olimpic, motivul invocat fiind unul neașteptat. Evenimentele negative se țin lanț la Paris, iar organizatorii se confruntă cu probleme de la o zi la alta.
Coco Gauff, tensimena americană, aflată pe locul 2 în ierarhia WTA, a purtat steagul țării sale alături de un alt star, LeBron James, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, care a avut loc vineri. Gauff a mărturisit motivele pentru care sportivele din țara sa au fost nevoite să părăsească Satul Olimpic.
Coco Gauff, considerată una dintre cele mai bune tensimene din lume, a făcut haz de necaz pe contul său de Instagram, spunând că sunt doar două toalete pentru 10 fete. În cadrul aceleiași postări, Coco Gauff a spus că au mai rămas doar cinci persoane, așa că are camera doar pentru ea, lăsând de înțeles că celelalte colege de cameră au optat pentru alte locuri de cazare, cu condiții mult mai bune. Organizatorii, pe lângă problemele cauzate de boicotajele din exterior, mai au de rezolvat și problema condițiilor oferite pentru sporitivi.
Sportiva de pe locul 2 mondial va concura la două probe la Jocurile Olimpice de la Paris. Gauff va reprezenta Statele Unite ale Americii atât la proba de simplu, unde se va duela cu sportiva din Australia, Ajla Tomljanovic, locul 123 în clasamentul WTA, dar și la proba de dublu, unde face pereche cu Jessica Pegula. Cele două sportive au trecut în turul următor, după ce au câștigat partida cu perechea Daria Saville – Ellen Perez în runda inaugurală, scor 6-3, 6-1.
Prestațiile lui Coco Gauff de la marile turnee nu au fost cele mai bune, deoarece a fost eliminată în fazele importante ale competițiilor. La Australian Open, primul Grand Slam al anului, Coco Gauff a fost înfrântă de Aryna Sabalenka, în semifinale, scor 7-6, 6-4. Apoi a urmat Roland Garros, unde Gauff s-a oprit tot în semifinale. Locul 2 WTA a fost învinsă de Iga Swiatek, liderul mondial, scor 6-2, 6-4.
Participarea la turneele pe iarbă nu a adus rezultate mai bune pentru Coco Gauff. În pregătirea celui mai important turneu pe iarbă, cel de la Wimbledon, Gauff a jucat la Berlin, unde a fost învinsă de conaționala sa, Jessica Pegula, scor 7-5, 7-6 (7-2), iar la Wimbledon a produs o nouă surpriză negativă, fiind eliminată de Emma Navarro, scor 6-4, 6-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER