„TAS a contactat, în mod greșit, alți oficiali americani”. Gafa de proporții care aruncă în aer procesul dintre Jordan Chiles și Ana Bărbosu a fost dezvăluită din SUA
Christine Brennan, o jurnalistă care colaborează cu mai multe publicații din SUA, a transmis pe rețelele de socializare că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a comis o gafă de proporții în procesul dintre Jordan Chiles și Ana Bărbosu.
Americanii se plâng de faptul că au avut foarte puțin timp la dispoziție pentru a pregăti cazul de la Lausanne, iar pe lână acest aspect, reprezentanții TAS i-au notificat și cu întârziere în privința procesului. Și asta pentru că au trimis notificarea, inițial, către un alt for decât Federația de Gimnastică din SUA, care este responsabilă pentru a-i face dreptate lui Chiles.
Noi detalii din controversatul proces Jordan Chiles versus Ana Bărbosu! O jurnalistă din SUA lansează acuzații în direcția TAS
Lunea trecută, pe 5 august, Ana Bărbosu a cucerit bronzul în finala probei de sol de la Jocurile Olimpice Paris 2024, însă nu s-a putut bucura în tihnă de succesul ei și s-a văzut târâtă într-o telenovelă internațională de proporții. În urma unei contestații, medalia i-a fost luată de la gât de americanca Jordan Chiles. Însă, nu pentru mult timp. Gimnasta din România a mers la TAS, iar judecătorii de la Lausanne au invalidat contestația și i-au acordat înapoi medalia Anei Bărbosu.
Totuși, subiectul este departe de a fi încheiat, deoarece americanii nu acceptă înfrângerea și au transmis deja că vor urma toate căile legale pentru a menține bronzul în dreptul lui Jordan Chiles. Astfel, procesul dintre cele două sportive ar urma să ajungă la Tribunalul Federal din Elveția sau chiar la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Americanii sunt nemulțumiți de faptul că nu le-a fost acceptată ultima probă video pe care au trimis-o la TAS, care ar trebui să dovedească, teoretic, că medalia îi aparține lui Jordan Chiles. Proba a fost trimisă după oferirea verdictului de sâmbătă, însă americanii se plâng că au avut foarte puțin timp la dispoziție pentru a pregăti cazul de apărare al sportivei lor. Totodată, ei ar fi fost puși în dificultate și de o gafă a TAS.
Jurnalista Christine Brennan, care colaborează cu mai multe publicații din SUA, susține pe X, fosta platformă Twitter, că Federația de Gimnastică din SUA (USAG) nu a fost notificată imediat cu privire la procesul de la Lausanne. Și asta pentru că TAS a greșit și a trimis notificarea pe adresa unui alt for. În acest context, reprezentanții USAG au avut și mai puțin timp la dispoziție pentru a se pregăti de procesul Ana Bărbosu versus Jordan Chiles:
Încurcăturile continuă în cazul Jordan Chiles. Am aflat că Tribunalul de Arbitraj Sportiv nu a contactat oficialii americani potriviți în timp ce TAS se pregătea pentru apelul României de săptămâna trecută de la Paris. Ei ar trebui să notifice ambele părți și au greșit oficialii americani” a scris Christine Brennan, pe X, postarea ei adunând aproape un milion de vizualizări.
FIG și CIO au fost clare: Chiles trebuie să îi cedeze medalia de bronz Anei Bărbosu!
În ciuda acestui fapt, medalia continuă să rămână la reprezentanta SUA până când USAG va ataca decizia TAS pe toate căile legale. Așa cum am precizat, urmează ca procesul să se judece, cel mai probabil, la Tribunalul Federal din Elveția.