TAS a pus piciorul în prag. A cerut dovada care poate schimba soarta cazului gimnastelor române de la Jocurile Olimpice

Cazul gimnastelor române din finala probei de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris este unic, deoarece a fost intentat un proces la TAS. Acum, reprezentații Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne vor să treacă la fapte și soarta celor două gimnaste române se poate schimba radical.

Ana Maria Bărbosu și Sabrina Voinea se clasau la finalul probei de sol pe pozițiile a treia, respectiv a patra, ceea ce însemna că România câștiga prima medalie la gimnastică la Jocurile Olimpice după o pauză de 12 ani. Totuși, contestația făcută de echipa americană pentru Jordan Chiles a adus depunctarea Sabrinei Voinea, care făcuse la rândul ei o contestație, ce nu a fost luată în seamă, și urcarea pe podium a sportivei din Statele Unite ale Americii.

TAS cere dovezile Federației Internaționale de Gimnastică 

Toată situația a escaladat, deoarece au apărut fotografii cu Sabrina Voinea în spațiul public, iar gimnasta nu a ieșit absolut deloc de pe covor, ceea ce rezultă clar o neatenție majoră din partea arbitrilor. Astfel, sportivele din România își caută dreptatea la TAS. Unele voci spun că e greu de crezut ca reprezentații Tribunalului de Arbitraj Sportiv să ia o decizie favorabilă în cazul româncelor, deoarece s-a implicat foarte rar în cazurile cu punctaje, însă rămâne de văzut ce va urma.

În prezent, TAS a solicitat dovezile reprezentaților Federației Internaționale de Gimnastică, pentru a stabili dacă echipa americană a depus contestația în timpul regulamentar de la finalizarea probei, adică un minut. Este solicitată ora exactă a depunerii contestației, despre care echipa României spune că nu a fost respectată, iar contestația nu ar trebui luată în calcul.

Mihai Covaliu crede că se va câștiga o medalie în urma procesului de la TAS

Președintele COSR, Mihai Covaliu, este de părere că gimnastele române vor avea câștig de cauză la TAS, după ce a purtat o conversație cu președintele FIG, Morinari Wanatabe.

„Am avut o întâlnire cu președintele FIG, circa 40 de minute am stat de vorbă, domnul Watanabe a spus că va face tot ce este posibil și regulamentele permit pentru ca nota sportivei noastre să fie cea corectă.

Mai departe am ales și calea juridică, am informat TAS pentru situația creată.

Avem de partea noastră probe video, fotografii care vin în sprijinul a ceea ce cerem noi, și anume că sportiva noastră nu a ieșit în afara suprafeței regulamentare de competiție, iar acel element care se spune că a fost executat în proporție de 80%, iar acel element care se spune că a fost executat corect și trebuie acordată cotația pentru reușita acelui element.

Astfel, nota va fi modificată și nu știm dacă va fi bronz, dacă va fi argint, dar suntem siguri că va fi o creștere a notei pe care sportiva noastră a obținut-o”, a declarat Mihai Covaliu, potrivit euronews.ro.

Publicat: 10 08. 2024, 09:00