Turneul olimpic se îndreaptă către finala mult așteptată. Campioana mondială a fost eliminată

Reeditarea ultimei finale de Campionat Mondial, dintre Franța și Argentina, s-a încheiat cu victoria gazdelor, la turneul olimpic de la Paris. Mateta, vârful lui Crystal Palace, a tranșat disputa în minutul 5, pentru o victorie la limită, care a eliminat Argentina.

Naționala antrenată de Javier Mascherano a ratat astfel șansa de a juca în fazele finale pentru al treilea titlu olimpic din istorie, performanță pe care doar Ungaria și Marea Britanie au atins-o.

Turneul olimpic se îndreaptă către finala mult așteptată. Campioana mondială a fost eliminată

Și Mascherano a pierdut șansa unui record. El este dublu campion olimpic (2004 și 2008) și putea fi singurul om din istoria fotbalului care ar fi cucerit titlul și ca antrenor.

Franța va întâlni în semifinale Egiptul, care și-a asigurat calificarea în careul de ași în urma unei victorii dramatice la penalty-uri în fața Paraguayului. Ibrahim Adel a anulat deschiderea scorului reușită de Diego Gomez cu doar două minute înainte de finalul timpului regulamentar. Meciul a intrat în prelungiri și de acolo a ajuns la penaltyuri, unde Egiptul a câștigat.

Un meci extrem de încins se anunță în a doua semifinală, cea dintre Spania și Maroc. Ibericii au defilat în fața Japoniei, iar două goluri de senzație ale lui Fermin Lopez au ajutat Spania să obțină o victorie cu 3-0. Japonia era neînvinsă și fără gol primit până acum la acest turneu.

Spania va întâlni în semifinale Marocul, care a electrizat Parisul într-o victorie cu 4-0 în fața SUA, victorie care i-a adus pentru prima dată calificarea între primele patru echipe ale turneului olimpic.

Marocul este echipa cu cele mai multe goluri înscrise la acest turneu: 10. Africanii dau și golgheterul la zi al competiției, pe atacantul Soufiani Rahimi, de la Al Ain (5 goluri).

Totuși, Spania este văzută favorită, drept pentru care pronosticul specialiștilor pentru marea finală de pe 9 august este o dispute Franța – Spania.

REZULTATELE DIN SFERTURI

Maroc – SUA 4-0

Japonia – Spania 0-3

Egipt – Paraguay 6-5

Franța – Argentina 1-0

PROGRAMUL SEMIFINALELOR

Luni 5 august

Ora 19.00 Spania – Maroc

Ora 22.00 Franța – Egipt

Publicat: 03 08. 2024, 08:26