Ungaria, în genunchi la Jocurile Olimpice. A pierdut dramatic în ultimele secunde
Naționala Ungariei este în genunchi la Jocurile Olimpice, după ce a pierdut în ultima secundă meciul cu Norvegia și are nevoie de o minune pentru a ajunge în sferturi.
Echipa masculină de handbal a Ungariei are nevoie de un miracol pentru a se califica în sferturile Jocurilor Olimpice, după ce a fost învinsă de Norvegia în ultima secundă.
Ungaria a pierdut dramatic în ultimele secunde și este în genunchi la Jocurile Olimpice
Dramă în meciul masculin de handbal dintre Ungaria și Norvegia, care a contat pentru Grupa B a turneului olimpic de la Paris. Echipa maghiară a avut un avantaj confortabil la pauză, de două goluri, și s-a aflat la conducere în cea mai mare parte a timpului din partea a doua a confruntării.
Tensiunea a atins cote maxime în minutul 56. Norvegia a egalat la 23, în urma reușitei lui Simen Lyse, după care ambele formații au mers cap la cap până aproape de finalul partidei.
Extrema stângă Alexandre Blonz a adus victoria Norvegiei în ultima secundă a meciului cu Ungaria
Dramatismul și-a făcut simțită prezența în ultimele 12 secunde. Norvegia a cerut un time-out, dar coordonatorul Tobias Groendahl a dat o pasă greșită, astfel că Ungaria a plecat pe contratac.
Numai că extrema dreaptă Imre Bence, care până la acel moment marcase șase goluri din opt aruncări, a ratat incredibil din situație de singur cu portarul advers Torbjorn Bergerud.
Norvegia era din nou în cărți. Bergerud a lansat un contratac fulger către extrema stângă Alexandre Blonz, iar acesta a înscris în ultima secundă a confruntării, aducând victoria Norvegiei.
Ungaria are șanse infime să se califice în sferturile de finală de la Jocurile Olimpice
În urma acestui rezultat, Ungaria are doar două puncte adunate după primele trei etape și se află pe locul patru în clasament, după Danemarca, Norvegia (ambele cu șase punce și calificate în sferturi) și Egipt (trei puncte).
Ultimele două locuri sunt ocupate de Franța, cu un punct, și Argentina, fără niciun punct. În ultima etapă, care va avea loc pe 2 august, Ungaria va întâlni Norvegia, în timp ce Franța, naționala țării gazdă, are ca adversară pe Argentina.
Pentru a se califica în sferturile turneului olimpic, Ungaria are nevoie de egal și, ulterior, să spere că Franța nu se va impune la o diferență de 20 de goluri. Este greu, însă, de crezut, că maghiarii vor obține un punct în fața unei echipe care a înscris 105 goluri în primele trei confruntări și are un golaveraj de 22.
„După ce Bergerud a apărat aruncarea lui Imre, maghiarii și-au pus mâinile în cap, erau abătuți și nu s-au mai uitat la cronometru, iar eu eram liber… A fost perfect pentru noi, pentru mine”, a spus Blonz la finalul partidei.