O vedetă a Ungariei este uluită de cursa ireală făcută de Zhanle Pan în fața lui David Popovici, în proba de 100 de metri liber.
Chinezul a câștigat lejer finala probei, în timp ce tânărul înotător român s-a clasat pe locul 3, cucerind bronzul olimpic.
Katinka Hosszu, vedeta Ungariei la înot, a subliniat performanța solidă a lui Zhanle Pan, remarcând faptul că sportivul chinez a doborât recordul mondial. Totuși, forma pe care sportivul asiatic a afișat-o în a cincea zi a Jocurilor Olimpice de la Paris ar fi neobișnuit de bună.
Finala de 100 de metri liber a fost dominată categoric de Zhanle Pan, iar ceilalți înotători s-au aflat la un nivel apropriat. Solicitată să ofere un punct de vedere legat de acuzațiile publice că Zhanle Pan ar fi dopat, Katinka Hosszu a subliniat că până la afișarea unei probe contrarii, chinezul este un sportiv curat și merită toate laudele pentru performanța realizată la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Chinezul a fost foarte puternic în semifinale. Chiar și așa, am fost foarte surprinsă de doborârea recordului. Nu văzusem încă un record mondial la Jocurile Olimpice. De asemenea, e neobișnuit ca de abia în ziua a cincea să fie astfel de performanță. De aceea cred că este incredibil. După Pan Zahnle, evident, lupta celorlalți a fost foarte echilibrată.
Evident, nu sunt eu cea care să facă judecăți sau acuzații. Pentru mine, cine nu este dovedit dopat e un atlet curat. Ideea este că David a spus că recordul este un timp de bătut. Deci, cred că acesta este punctul pe care trebuie să îl luăm în considerare. Competitorul lui Pan crede că, uite „e un timp pe care îl putem face”. Deci David are deja acest timp în minte”, a declarat Katinka Hosszu, potrivit Golazo.
Zhanle Pan, înotătorul chinez care a cucerit, detașat, aurul olimpic la proba de 100 de metri liber, consideră că nu se află într-o formă perfectă, iar acesta ar mai avea aspecte tehnice de îmbunătățit. Mai precis, asiaticul ar dori să își îmbunătățească mișcările de întoarcere și cele de picioare. „Trebuie să-mi perfecționez inclusiv mișcările întoarcere și cele de picioare. Există încă un decalaj între toate aceste mișcări în comparație cu ceea ce poate face un sportiv de top. Trebuie să muncesc din greu pentru asta”, a declara Zhanle Pan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER