COSR și Hidroelectrica au semnat un parteneriat înainte de Jocurile Olimpice de la Paris pentru ca sportivii să aibă parte de tot sprijinul în drumul spre medalii.
De la eveniment nu au lipsit Elisabeta Lipă, Mihai Covaliu, Alina Dumitru sau Bernadette Szocs.
Joi, 7 martie, Hidroelectrica a devenit oficial noul partener al COSR, fix înainte de Jocurile Olimpice. Contractul de sponsorizare se întinde pe o perioadă de 10 luni și va asigura plusul de energie pe care-l au nevoie sportivii în pregătire, după cum susține Mihai Covaliu.
„Suportul Hidroelectrica SA oferit Familiei Olimpice, COSR-ului, ne duce cu un pas mai aproape de podium. Deschiderea noului nostru partener aduce o motivație în plus atât pentru sportivii, cât și pentru antrenorii care muncesc pentru succesul olimpic! Călătoria aceasta pe care Team Romania o face spre Jocurile Olimpice de la Paris este alimentată cu «energia» care vine și de la Hidroelectrica, care, de acum, face parte din echipă, din Team Romania. Vă mulțumesc, în numele întregii echipe, pentru ajutorul oferit în drumul spre marea performanță!”, a declarat Mihai Covaliu, președintele COSR, potrivit site-ului oficial al instituției.
La eveniment a luat cuvântul și președintele COSR. Karoly Borbely este mândru că Hidroelectrica își poate aduce aportul în pregătirea riguroasă pe care o au sportivii pentru Jocurile Olimpice.
„Prin această colaborare, Hidroelectrica – cea mai valoroasă companie, și COSR – cea mai presitigioasă organizație care reprezintă sportul de performanță, și-au strâns mâinile și își propun să susțină sportivii și, prin exemplu pe care aceștia îl dau public, să ofere românilor inspirație și energie pentru un stil de viață sănătos și activ.
Într-un an olimpic, când cei mai străluciți sportivi ai țării noastre se pregătesc să reprezinte România la cea mai reputată competiție și să lupte pentru a obține medalii noi, considerăm că este esențial să fim alături de ei, să le susținem eforturile. Știm foarte bine că pregătirea sportivilor pentru Olimpiadă, și anume ciclul olimpic, este unul de patru ani, și credem documentul pe care îl semnăm astăzi reprezintă un început de parteneriat extrem de promițător. Suntem mândri să fim partenerii COSR și să facem începând de astăzi echipă cu cei mai valoroși sportivi ai țării”, a declarat Karoly Borbely.