„Vrem să se facă dreptate pentru Jordan Chiles. Am cerut să primească toate cele trei fete medalii de bronz”. Simone Biles a rupt tăcerea în SUA și a anunțat ce va urma în cazul în care sunt implicate Ana Bărbosu și Sabrina Voinea
Simone Biles, de 11 ori medaliată olimpică, a tras o concluzie clară când a fost întrebată de cazul „Bărbosu – Jordan Chiles”. TAS a decis ca medalia de bronz de la Jocurile Olimpice să ajungă în posesia româncei.
Americanca nu a stat prea mult pe gânduri și a dat imediat verdictul.
„Vrem să se facă dreptate pentru Jordan Chiles. Am cerut să primească toate cele trei fete medalii de bronz”. Simone Biles a rupt tăcerea în SUA și a anunțat ce va urma în cazul în care sunt implicate Ana Bărbosu și Sabrina Voinea
Conflictul de interese din cazul „Bărbosu – Jordan Chiles” a acaparat lumea sportului. Românca a fost medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris.
Bărbosu a avut câștig de cauză în procesul de la TAS și a primit medalia care, după finala de la sol, i-a fost înmânată lui Jordan Chiles, care a devansat-o pe româncă după o contestație făcută, însă, prea târziu, după expirarea timpului regulamentar.
Simone Biles vrea să i se facă dreptate lui Jordan Chiles. Pentru a mulțumi pe toată lumea, gimnasta din Ohio crede că toate sportivele implicate în acest caz ar fi meritat câte o medalie de bronz, însă e conștientă că acest lucru e imposibil.
„(n.r. despre Chiles) Am văzut ce ai făcut. Și este o circumstanță nefericită pentru că așa ceva nu s-a mai întâmplat până acum și este cu adevărat o rușine, dar ne dorim ca toate cele trei fete să obțină medalia și, din păcate, la gimnastică nu este cazul.
Credem că au făcut procedurile corecte pentru a ajunge la această hotărâre? Nu. De aceea vrem dreptate pentru Jordan și de aceea vom continua să o susținem”, a transmis Biles, potrivit PEOPLE, citat de uk.news.yahoo.
Am discutat cu Chiles pe FaceTime, am trimis mesaje, doar suntem fete. Am vorbit cu ea într-una dintre zile și i-am spus: «Știi ce, Jordan, trebuie să simți toate aceste sentimente. Nu lăsa aceste emoții să te oprească. Acesta va fi cel mai sănătos mod de a trece peste aceste lucruri»”, a mai spus Biles.