Ana Maria Popescu a ajuns în țară! Primire emoționantă pentru spadasină + Atac dur la adresa lui Eduard Novak. „Sper să veniți dumneavoastră cu aurul de la Tokyo” | GALERIE FOTO

Ana Maria Popescu (37 de ani) a cucerit la Tokyo a treia medalie olimpică din carieră, după ce a luat argintul la JO 2020, iar în cursul zilei de marți, 27 iulie, a ajuns în țară.

Sportiva din România a adus prima medalie țării noastre la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020, după ce a pierdut dramatic finala în proba de spadă, 10-11 în fața chinezoaicei Sun Yiwen.

Medaliată cu aur la Rio, în 2016, în proba pe echipe, Ana Maria Popescu a pierdut duelul cu Sun Yiwen pentru un aur la Tokyo, după ce chinezoaica s-a impus prin „tușa de aur” la capătul unui duel echilibrat. Spadasina va încasa 50.000 de euro pentru medalia de la JO, din partea COSR, iar pe lângă această sumă ar urma să primească 25.000 de euro și de la CSA Steaua.

Ana Maria Popescu a ajuns în țară după ce a câștigat medalia de argint la Tokyo

Sportiva care a ajuns la a 5-a prezență la Jocurile Olimpice a plecat spre România imediat după finala cu chinezoaica Sun Yiwen, iar aceasta a avut parte de o primire spectaculoasă la București.

Ana Maria Popescu, fostă Brînză, a aterizat pe aeroportul Henri Coandă la o zi după Marian Drăgulescu, iar aceasta a fost întâmpinată la Salonul Oficial de mai mulți jurnaliști, dar și de oameni importanți din politică.

Ana Maria Popescu l-a desființat pe Eduard Novak

La sosirea pe aeroport, spadasina l-a taxat pe Eduard Novak, cel care a declarat în urmă cu două zile că Ana Maria Popescu nu ar fi luat medalia de aur la JO de la Tokyp nici dacă bugetul federației de scrimă ar fi fost mai mare.

„Am în spatele meu patru oameni, atât am avut la Jocurile Olimpice. Am avut ca sparing partner sportivi de 43 de ani, retrași din activitate, pentru că nu au fost alții mai buni. Sper să ajungeți dumneavoastră la Tokyo și să luați aurul acela pe care eu nu am fost în stare să-l iau. Credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5 milioane. Sper să facem o sală nouă”, a declarat Ana Maria Popescu.

Întrebată dacă crede că se va schimba ceva, Ana Maria Popescu a declarat. „Nu se va schimba nimic! Nu s-a schimbat de 25 de ani de când fac eu sport, de ce să se schimbe acum?! Serios! Sunt realistă, dar sunt genul de om care a învățat să muncească foarte mult ca să-și permită să vorbească. Și-acum medalia asta îmi dă apă la moară. Noi am putea să facem mai mult pentru România și cred că asta e o datorie”.

De unde a pornit conflictul dintre Ana Maria Popescu și Eduard Novak

Conflictul dintre Ana Maria Popescu și Eduard Novak a pornit imediat după ce sportiva noastră a câștigat medalia de argint la Tokyo.

„După părerea mea, şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câştige ieri, sau nu câştiga medalia de aur. Problema este că din spate nu vin încă tineri. Nu vreau să ducem discuţia în altă parte, să ne bucurăm de această medalie şi să ne concentrăm pe Paris 2024, acolo unde nu mi-aş dori să ajungem şi cu scrima sau cu alte sporturi unde am ajuns cu gimnastica”, a afirmat Eduard Novak.

Publicat: 27 07. 2021, 14:12
Actualizat: 27 07. 2021, 15:50