Bianca Ghelber a realizat o performanță remarcabilă în finala Jocurilor Olimpice la aruncarea ciocanului! A căzut încă un record mondial + Elaine Thompson a făcut spectacol și la 200 de metri
Bianca Ghelber a realizat o performanță remarcabilă în finala Jocurilor Olimpice la aruncarea ciocanului! Reprezentanta României a terminat pe locul 6, aceasta fiind și cea mai bună performanță a atletismului românesc din ultimii ani.
Bianca a ocupat locul 6 cu cea mai bună performanță personală, o încercare de 74.18 metri.
Titlul olimpic a fost cucerit de Anita Wlodarczyk (Polonia), cu o aruncare de 78.48 metri.
Bianca Ghelber a realizat o performanță remarcabilă în finala Jocurilor Olimpice la aruncarea ciocanului!
„În finală îmi voi juca șansa mea”, a spus Bianca Ghelber pentru Prosport după calificări, unde a obținut al 11-lea rezultat.
În ultimul act, reprezentanta României în vârstă de 31 de ani a depășit toate așteptările. După un început timid de concurs, cu o încercare de 70.15 metri, urmată de o ratate, Bianca a izbutit cea mai bună aruncare a carierei. O performanță de 74.18 metri, cu care a urcat pe locul 4 în finală.
A fost și vârful atins de Bianca Ghelber în finală, rezultat care a fost depășit la ultimele trei încercări de alte două sportive. Românca a terminat pe locul 6, așadar, se întoarce acasă cu o performanță remarcabilă.
Polonezele au dominat concursul și au luat două medalii, aur prin Anita Wlodarczyk – 78.48 metri și Malwina Kopron – 75.49. Între cele două s-a infiltrat chinezoaica Zheng Wang – 77.03 metri. Wlodarczyk a devenit prima femeie din istoria atletismului care a cucerit trei titluri olimpice consecutive într-o probă olimpică.
Spectacol total în întrecerile de atletism
La Tokyo a fost o altă zi superbă la atletism. A căzut și al doilea record mondial. Acesta a fost stabilit de norvegianul Karsten Warholm, în finala probei de 400 metri garduri. Scandinavul a luat aurul după o cursă alergată în 45.94 secunde.
În cea mai așteptată finală a zilei, 200 de metri feminin, Elaine Thompson a făcut din nou spectacol, după recordul olimpic doborât în finala la 100 de metri. Medalia de aur a câștigato cu timpul de 21.53. Pe locurile următoare s-au clasat Christine Mbona (Namibia) și Gabrielle Thomas (SUA). Așadar, Elaine Thompson a făcut o dublă istorică la Tokyo.
Fotografii; COSR / Cristian Nistor