Marius Marin, mijlocașul în vârstă de 22 de ani de la Pisa și căpitan al României U23, a avut un mesaj cu subînțeles după eliminarea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
România U23, condusă de către selecționerul Mirel Rădoi, nu a putut ieși din grupe la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Tricolorii au obținut o victorie în fața naționalei din Honduras, scor 1-0, au pierdut usturător în fața Coreei de Sud, scor 0-4, și au remizat cu Noua Zeelandă, scor 0-0.
Aceste rezultate au dus la eliminarea României încă din faza grupelor, însă căpitanul Marius Marin a ținut să trimită „săgeți” către cei care i-au criticat pe tricolori în decursul acestui turneu din Japonia. Acesta a lansat o ironie pe rețelele sociale, prin care le mulțumește doar suporterilor care chiar au încurajat naționala lui Mirel Rădoi la Jocurile Olimpice.
„30 de zile închiși, doar antrenamente și o cameră de hotel. Cu multe sacrificii și speranțe am luptat pentru România!!! Mulțumim celor 15% dintre români care au fost alături de noi până la ultimul fluier!!! Felicitări, băieți. Sunt mândru de voi și am avut onoarea să vă reprezint ca și căpitan”, a scris Marius Marin, pe Instagram.
View this post on Instagram A post shared by ?????? ????? (@mariusmarinofficial)
A post shared by ?????? ????? (@mariusmarinofficial)
„A fost un meci greu, am început bine primele 15 minute, s-a văzut că am vrut victoria, dar a fost o seară neagră. Am avut puțin ghinion, cel puțin eu la autogolul pe care l-am dat, după a venit acel roșu, dar sperăm să trecem cât mai repede peste meciul ăsta. Se întâmplă și la jucători mai mari, dar trebuia să strângem rândurile. Nu e nimic, se întâmplă, trebuie să ne gândim la următorul meci”, spunea Marius Marin, la TVR, după eșecul usturător cu Coreea de Sud.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER