Lotul de canotaj, care a obţinut o medalie de aur şi două de argint la JO, a revenit în ţară. Elisabeta Lipă, atac asupra unui ministru din cabinetul Cîțu | FOTO & VIDEO
This browser does not support the video element.
Delegația de canotaj al României, care a obţinut la Jocurile Olimpice de la Tokyo o medalie de aur şi două de argint, a revenit, duminică, în ţară.
Sportivii au fost primiți la Aeroportul Henri Coandă de reprezentanţi ai MTS, COSR şi FR Canotaj.
Ministrul Eduard Novak a lipsit, fiind prezent la un alt eveniment sportiv în care era implicat pentru Jocurile Paralimpice.
Lotul de canotaj, care a obţinut o medalie de aur şi două de argint la JO, a revenit în ţară. Elisabeta Lipă, atac asupra unui ministru din cabinetul Cîțu | FOTO & VIDEO
La ceremonia de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, Lipă i-a chemat pe toţi sportivii din lotul de canotaj să vină alături de ea şi le-a mulţumit.
“Suntem o echipă frumoasă, unită şi la bine şi la rău, toată echipa Tokyo 2020 să vină aici, la mine, de la primul la ultimul!
A fost extrem de greu, extrem de ieşit din comun. Parcă de la ediţie la ediţie competiţia este mult mai acerbă şi toată lumea doreşte să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Ce poate fi mai frumos decât să ai familia şi prietenii lângă tine? Canotajul încheie această ediţie a JO pe locul patru pe naţiuni, suntem pe locul doi în Europa, după Olanda şi pe plan mondial suntem după Australia şi Noua Zeelandă.
Aş vrea astăzi, că aşa simt, să sunt datoare să mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi, sportivilor, i-am felicitat. Ancuţa, Simona, Cosmin, Marius Ciprian, unde sunteţi, unde v-aţi răsfirat? Mugurel, Mihăiţă, Ştefan.
Vă mulţumesc din suflet că ne-aţi făcut mândri că suntem români”, a recunsocut Elisabeta Lipă.
Toate gândurile spre Paris 2024
Președintele FR de Canotaj crede că rezultatele bune vor veni și în continuare.
„Eu n-am mai trăit aşa o bucurie din 2004, de când am ieşit campioană olimpică. Nu vă imaginaţi ce-a fost în echipa noastră când sportivii noştri concurau. Vreau să-i felicit şi pe cei care nu au urcat pe podium. Asta nu înseamnă că nu au valoare, ci pur şi simplu nu a fost ziua lor norocoasă.
Împreună vom face tot ce ţine de noi la Paris ca aceste echipaje şi, mai ales, barca fanion, pentru că toată luea a suferit că optul nu a luat medalie… Dar optul s-a întrecut pe el, a făcut record mondial şi olimpic şi probabil că acest rezultat le-a speriat peste măsură.
Categoria uşoară, acum poate să ia aurul olimpic sau să vină pe locul 6. Asta s-a întâmplat şi cu ele, dar cu perseverenţă, cu ambiţie şi dăruire sunt sigură că Parisul va arăta mult mai frumos.
Am calificat nouă echipaje, 36 de sportivi, era extraordinar de frumos dacă toţi sportivii noştri se regăseau pe podium, dar să nu-l mâniem pe Dumnezeu, a fost român, ne-a umpul inimele de bucurie”, a încheiat Lipă.
Atac la ministrul Cătălin Drulă
Tot ea l-a „înțepat” pe ministrul Transporturilor. „Îi mulțumesc domnului Cătălin Drulă pentru că nu mi-a răspuns la telefon și mesaje. Asta nu înseamnă că a scăpat.
Legislația e învechită și trebuie modificată. Trebuie să conviețuim toți pe acest lac, dar trebuie să respectăm regula bunului simț și legislația. Cea care va fi pentru că cea de acum e clar că nu e respectată”, a declarat, destul de iritată, Lipă.
La Tokyo, Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat aurul olimpic la dublu vâsle feminin, Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu şi Cosmin Pascari au obţinut argintul la patru rame fără cârmaci masculin, iar Marius Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă au urcat pe treapta a doua a podiumului la dublu rame masculin.