Programul sportivilor români în întrecerile de duminică de la Jocurile Olimpice de la Tokyo – Ziua a 9-a include evoluţii la atletism, lupte şi tenis de masă.
Sâmbătă, în ziua a 8-a, România nu a avut niciun reprezentant în concurs. Până la finalul Jocurilor Olimpice, delegația tricoloră va mai fi reprezentată la atletism, tenis de masă, lupte, gimnastică și canoe.
Alina Rotaru și Florentina Iușco (lungime) şi Bianca Ghelber (ciocan) vor evolua în calificări. Echipa feminină de tenis de masă înfruntă Egipt în optimile de finală. Luptătorul Alin Alexuc îl va înfrunta la greco-romane pe triplul campion olimpic Mijain Lopez Nunez (Cuba).
03:50 ATLETISM, săritura în lungime, calificări: Alina Rotaru, Florentina Iușco
04:00 TENIS DE MASĂ, echipe feminin, optimi de finală: România – Egipt
04:40 ATLETISM, aruncarea ciocanului, calificări: Bianca Ghelber
05:00 LUPTE, greco-romane cat. 130 kg, optimi de finală: Alin Alexuc-Ciurariu – Mijain Lopez Nunez (Cuba)
Luptele debutează duminică la actuala ediție a Jocurilor Olimpice de la Tokyo. România intră în competiții cu 5 sportivi. În ziua a 9-a, la Tokyo sunt programate 25 de finale, la înot (5), atletism (4), gimnastică artistică (4), tenis (3), ciclism BMX (2), yachting (2), badminton, sărituri în apă, scrimă, golf, haltere.
După 8 zile de întreceri, România ocupă locul 23 în clasamentul pe medalii, cu un aur și trei de argint. Ierarhia este condusă de China, care a adunat deja 21 de medalii. Pe locurile următoare se situează Japonia (17 titluri) și SUA (16 titluri). La total, China și SUA sunt la egalitate, cu câte 46 de medalii.
medalie de aur
Ancuța Bodnar, Simona Radiș, canotaj (dublu vâsle)
medalie de argint
Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă, canotaj (dublu rame)
Ana Maria Popescu, scrimă (spadă)
Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu şi Cosmin Pascari, canotaj (patru rame).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER