O țară întreagă a aplaudat-o! Performanță în premieră pentru România, oferită de Andreea Beatrice Ana! VIDEO
This browser does not support the video element.
Andreea Beatrice Ana (22 de ani) a primit la Gala Mari Sportivi, organizată de ProSport, Premiul pentru Excelență în sport în 2022.
Sportiva Andreea Beatrice Ana este un nume de rezonanță în luptele libere.
În 2022, în luna martie, a cucerit medalia de aur la categoria 55 kg, la Campionatele Europene de lupte Under-23 de la Plovdiv, după ce a învins-o în finală pe azera Elnura Mamadova.
O țară întreagă a aplaudat-o! Performanță în premieră pentru România, oferită de Andreea Beatrice Ana
Ana, campioana mondială Under-23 anul trecut, s-a impus cu suedeza Nova Ilona Bergman în sferturi, iar în semifinale a dispus de turcoaica Zeynep Yetgil.
Apoi, în aprilie, a reușit o mai mare performanță: la aceeași categorie de greutate aceasta a devenit campioană europeană de seniori, la competiția desfășurată la Budapesta.
Românca a trecut în finală de reprezentanta Ucrainei, Oleksandra Khomenets, pe care a învins-o cu 7-5 și a luat aurul european. E o premieră: primul titlu european la lupte feminine din istoria României, obținut de Andreea Beatrice Ana și Federatia Română de Lupte (FRL).
Ce spune Andreea Beatrice Ana
„Anul 2022 a fost un an productiv în care mi-am depășit foarte multe limite.
Da. Așa este. Am scris istorie pentru România pentru că am devenit prima campioană europeană de seniori.
A fost un drum lung dificil, care s-a terminat cu bine. Toate luptele au fost grele, dar cel mai greu meci a fost în finală.
Ucraineanca a fost cea mai puternică, a fost foarte strâns, a fost ceva de genul 8-6. Am crezut că pot s-o înving încă de la începutul meciului dar spre final când am atacat și punctat am simțit-o mai obosită ca mine și asta mi-a dat curaj”, a declarat Andreea Beatrice Ana pentru ProSport.
Andreea Beatrice Ana și-a petrecut junioratul la CS Mangalia, unde a fost descoperită și formată de antrenorul George Marian Oancea.