Cum a trecut noaptea cea mai dureroasă pentru David Popovici, după eșecul din finala de la 200 de metri! „Torpila României” a detaliat programul pe care l-a avut
David Popovici a detaliat cum a petrecut noaptea de după ratarea unei medalii în finala probei de 200 de metri liber, la Campionatele Mondiale de Natație din Japonia.
Cum a trecut noaptea cea mai dureroasă pentru David Popovici, după eșecul din finala de la 200 de metri! „Torpila României” a detaliat programul pe care l-a avut
Românul David Popovici a pornit din postura de mare favorit în finala probei de 200 de metri liber, de la Campionatele Mondiale de Natație din Japonia (Fukuoka), dar s-a clasat abia al patrulea. Cu toate că a dominat mai bine de o jumătate din cursă, sportivul legitimat la CS Dinamo a slăbit ritmul pe final și a fost depășit de trei dintre adversari, astfel că a ratat podiumul.
Reprezentantul țării noastre a spus, imediat după ce a ieșit din bazin, că a simțit că nu mai poate, dar a ținut să menționeze că această contraperformanță nu l-a întristat.
David Popovici a povestit cum a trăit noaptea de după finala probei de 200 de metri liber, în care a fost nevoit să se refacă pentru semifinalele de la 100 de metri liber.
„Am încercat să dorm pe cât de bine am putut, am mâncat cum trebuie și am încercat să mă odihnesc, programul a fost destul de înghesuit, dar ne descurcăm cu ce avem, nu numai eu am trecut prin programul acesta, ci mai toți competitorii mei”, a declarat David Popovici, potrivit GSP.
David Popovici, după ce a ratat finala probei la 200 de metri liber: „Nu am fost suficient de antrenat”
Sportivul de la CS Dinamo a recunoscut cu fair-play că nu a fost atât de pregătit pe cât ar fi trebuit, acesta fiind motivul pentru care nu doar că nu a câștigat aurul mondial la 200 de metri liber, ci a ratat chiar și prezența pe podium.
„(n.r. Ce a discutat cu antrenorul său după cursă) Nu prea am vorbit, nimic pentru că s-a înțeles de la sine că al meu corp și-a dat shut down.
Amândoi suntem conștienți de ce s-a întâmplat, că primele trei bazine au fost foarte bune, iar ultimul, deși este specialitatea mea de obicei, acum pur și simplu nu am fost suficient de antrenat”, a mai spus David Popovici, potrivit aceleiași surse.