David Popovici a dezvăluit pentru ProSport care va fi cu adevărat provocarea carierei sale: „Cea mai mare concurență posibilă!” Ce plan are pentru medalia de aur | VIDEO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
David Popovici are planuri mari la Jocurile Olimpice de la Paris! Cel mai valoros sportiv român știe însă că va avea parte de „cea mai mare concurență posibilă” în Franța.
David Popovici este deja cu gândul la Jocurile Olimpice: „Este ceva în aer! Acolo va fi cea mai mare concurență posibilă!”
David Popovici știe ce îl va aștepta la Paris, acolo unde trebuie să tragă tare pentru a fi la înălțime. La Jocurile Olimpice, sportivul lui Dinamo este conștient că „niciun titlu nu este garantat”.
În plus, Popovici a vorbit și despre diferența dintre Olimpiadă și Campionatele Mondiale.
„Pentru Jocurile Olimpice ai patru ani de pregătire. Eu am avut trei ani, pentru că pandemia a făcut să se amâne Jocurile Olimpice de la Tokyo. Dar și acești trei ani sunt suficienți, pentru că sunt la fel de mulți și puțini pentru oricare dintre competitorii mei. Sunt diferite Mondialele și Jocurile Olimpice. Deși la Mondiale și la Jocurile Olimpice vin toate națiunile, este pur și simplu ceva în aer atunci când concurezi la Jocurile Olimpice. Abia aștept să o simt din nou.
La Paris va fi cea mai mare concurență posibilă! Niciun titlu nu este garantat, niciun timp, va trebui să lupt la fel de mult, dacă nu mai mult pentru a câștiga, pentru a mă califica în finală. Întotdeauna este imprevizibil un concurs cu miză atât de mare. Intervin stresul, emoțiile, pe care încerc să le gestionez”, a spus David Popovici, pentru ProSport.
Cum și-a asigurat David Popovici „biletele” pentru Jocurile Olimpice de la Paris
David Popovici a încheiat proba de 100 de metri liber de la Campionatele Naționale de Natație în 47,61 de secunde, astfel că a bifat baremul pentru JO 2024 și a devenit primul român care și-a asigurat prezența la Paris.
„Rechinul” David Popovici (18 ani) este al treilea din lume care a obținut deja calificarea la Jocurile Olimpice la proba lui, după Diogo Ribeiro (18 ani/ Portugalia) și Dylan Carter (27 de ani/ Trinidad).
„Îl felicit pe David, pe Camelia Potec. Suntem cu toții fericiți. David e pe cursul normal, firesc, pe care și l-a propus”, a explicat Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.