David Popovici (20 de ani) a fost invitat în cel mai recent podcast filmat de Cosmin Nedelcu (38), actorul care este cunoscut în spațiul public drept „Micutzu”, iar materialul video a fost distribuit pe platformele de socializare în cursul zilei de joi, 2 ianuarie 2025.
În timpul interviului, campionul de la Jocurile Olimpice Paris 2024 a făcut mai multe dezvăluiri și, printre altele, a mărturisit că în copilărie a fost abuzat de o antrenoare de înot.
În prima parte a zilei de joi, 2 ianuarie 2025, „Micutzu” Cosmin Nedelcu a publicat pe canalul său de Youtube cel mai recent episod al M.C.N Podcast, iar invitatul special a fost nimeni altul decât David Popovici, cel mai de succes înotător român din istorie.
Campion olimpic, mondial și european la la înot, proaspăt medaliat cu aur în propa de 200 de metri liber de la Jocurile Olimpice Paris 2024, dar și cu bronz în proba de 100 de metri, David Popovici a acceptat să răspundă unor întrebări inedite și chiar a fost pus în postura de a defini, pe larg, succesul sau perfecțiunea.
Printre altele, Popovici a mărturisit că norocul l-a ajutat, în proporții foarte mici, de-a lungul carierei. Iar pentru a da câteva exemple, talentatul înotător român a vorbit despre persoanele pe care le-a întâlnit din prima zi în care a intrat în bazin și până în prezent. David Popovici a spus că cei mai mulți oameni care i-au ieșit în cale au fost de calitate și datorită lor a ajuns „persoana și sportivul de astăzi”. Cu toate acestea, chiar în primii ani de înot, Popovici a avut parte și de o experiență neplăcută: a fost abuzat fizic și moral de o antrenoare!
Doar termenul de abuz sună oribil, mai ales atunci când la mijloc este un copil, însă David Popovici a avut puterea de a vorbi despre subiect cu zâmbetul pe buze și a trecut și acest episod la capitolul momentelor care l-au ajutat să evolueze în viață:
(n.r. – Deci norocul ține mai degrabă de persoanele pe care le-ai întâlnit și care te-au format?) Da, eu numai așa îl asociez. Asta e șansa. Când vorbesc eu despre șansa mea, la asta mă refer. Când eram în clasa întâi, am vrut să plec de la școala la care eram și pentru care înotam. Am vrut să plec pentru că antrenoarea mă jignea sau mă trăgea de păr și așa, numai că plecând de acolo am ajuns să îl cunosc pe antrenorul meu, domnul Adi, cum îi zicem noi. Știi? Șansa mea s-a manifestat ciudat. Sau parcursul meu. Ca în viața fiecăruia, de fapt. Dar la mine uite că s-au unit multe chestii frumoase și a ieșit ceva mișto”, a povestit David Popovici, la M.C.N Podcast cu „Micutzu” Cosmin Nedelcu.
David Popovici a mărturisit că le-a vorbit deschis părinților despre cele întâmplate, ceea ce îi este recomandat să facă oricărui copil pus într-o situație similară. Și, din fericire, înotătorul a găsit susținere în brațele celor ce i-au dat viață și a fost mutat imediat la un alt club de înot:
(n.r. – Nu e doar noroc, e și curajul de a pleca dintr-un punct în care probabil te obișnuiești) Sunt de 11 ani cu antrenorul meu. Cu antrenoarea? Am fost timp de un an și ceva, până când le-am povestit alor mei, acasă. Și-au dat seama că nu e ok. Din nou, am avut și șansa să am niște părinți sănătoși la cap, care când au auzit de așa ceva au zis: «Ok, trebuie să schimbăm școala! Vrei să faci înot în continuare?». Și am zis: «Da!». «Bine, trebuie să schimbăm și clubul»”, a mai declarat David Popovici, la M.C.N Podcast cu „Micutzu” Cosmin Nedelcu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER