Fenomenalul David Popovici s-a calificat în finala la 200 de metri liber cu cel mai bun timp și face România să viseze la medalia de aur la Campionatul European în bazin scurt!

Update: David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber de la Campionatul European în bazin scurt, obținând cel mai bun timp!

Știrea inițială:

David Popovici s-a apropiat de câștigarea unei noi medalii în cariera sa pe cât de scurtă, pe atât de impresionantă din acest punct de vedere.

După rezultatul ușor dezamăgitor înregistrat în proba de ștafetă 4×50 de metri, sportivul legitimat la CS Dinamo s-a întors la competițiile individuale și în dimineața zilei de vineri a obținut calificarea în semifinalele probei de 200 de metri liber, în cadrul Campionatelor Europene de înot în bazin scurt, competiție care se desfășoară în această perioadă chiar în România, la Otopeni.

David Popovici s-a calificat cu al treilea timp în semifinalele probei de 200 de metri liber la Campionatele Europene de înot în bazin scurt de la Otopeni

Înotătorul în vârstă de 19 ani a obținut în calificări timpul de 1:42,39, situându-se din acest punct de vedere al treilea, în spatele britanicilor James Guy, 1:41,36, și Matt Richards, 1:41,63.

Semifinalele acestei probe se vor desfășura tot în cursul zilei de vineri, cu începere de la ora 18:28. România mai are un reprezentant în această fază, pe Mihai Gergely, care s-a calificat cu un timp de 1:47,17.

Marea surpriză a calificărilor acestei probe de 200 de metri liber a fost constituită de faptul că Tom Dean, campionul olimpic al ei când vine vorba despre bazin de 50 de metri, nu a reușit să se califice nici măcar în semifinale. De asemenea, Maxime Grousset, un alt înotător foarte cunoscut, nu a mai luat startul în calificări.

Încurajarea primită de sportivul de la CS Dinamo înainte de a intra în concurs în probele sale preferate

În contextul rezultatului sub așteptări din proba de ștafetă 4×50 de metri, fosta mare înotătoare Carmen Bunaciu a apreciat că David Popovici are șanse reale să se impună în probele sale preferate, de 100 și 200 de metri liber, chiar dacă este vorba despre bazin scurt, care nu este neapărat pe placul tânărului sportiv.

Este o mare bucurie pentru noi. De când s-a anunţat că noi vom găzdui aceste Campionate Europene, am fost extrem de bucuroasă şi nerăbdătoare să-i vedem la lucru pe cei mai buni înotători europeni. Dorinţa s-a îndeplinit. A fost o muncă uriaşă pentru realizarea tuturor cerinţelor impuse. Avem cea mai numeroasă echipă prezentă la un Campionat European de până acum, indiferent că este bazin scurt, sau de dimensiuni olimpice. Mă bucur foarte mult pentru ei, înseamnă experienţă.

 

David are şanse mari şi la 100 şi la 200 de metri liber. Dar este adevărat că sunt şi doi britanici extrem de valoroşi, Tom Dean, campion olimpic, şi Matthew Richards, campion mondial la 200 m liber. Nu va fi uşor, dar David este un mare luptător, şi cred că şi publicul îl va ajuta”, a spus Carmen Bunaciu, potrivit as.ro.

Publicat: 08 12. 2023, 18:40
Actualizat: 08 12. 2023, 18:45