Constantin Popovici, săritor român în apă, era în calcule pentru a obține biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris.
Sportivul, legitimat la CSM Bacău, a concurat la Mondialul de Natație de la Doha, unde, dacă nu ar fi fot accidentat, se putea califica la Paris.
A fost singurul sportiv din lume care a participat la ambele competiții de sărituri, de la 10 metri și de la 27 de metri, dar doar prima este probă olimpică. A prins locul 40 în calificări, penultima poziție.
Punctajul ultimului calificat la 10 metri, un italian, Constantin Popovici l-a realizat în Japonia anul trecut, dar și la alte competiții. Deci în condiții normale, n-ar fi fost probleme cu accederea la Jocurile Olimpice.
Sportivul a acumulat 257,10 puncte din șase sărituri, ratând astfel șansa de a avansa în runda următoare. Ultimul sportiv care a reușit să prindă semifinalele a fost italianul Andreas Sargent Larsen, cu un total de 365,85 puncte.
Popovici a venit la Doha accidentat tocmai din Noua Zeelandă. Acolo, la ultima săritură din circuitul Red Bull pe care l-a și câștigat și de unde ProSport a dat multe informații, la intrarea in apă a suferit o întindere musculară.
România este foarte aproape de a-l pierde și pe biker-ul Vlad Dascălu pentru Paris 2024, cel care are niște probleme de proceduri și ar putea fi suspendat de WADA, organismul antidoping mondial.
Românul s-a impus în etapa de la Auckland, din Noua Zeelandă, acum două săptămâni, și a devenit primul român care a câștigat clasamentul general RedBull Cliff Diving.
Red Bull Cliff Diving World Series, înființată în 2009 și creată de Red Bull, este o serie internațională anuală de evenimente cliff diving în care un număr limitat de concurenți determină câștigătorul Cliff Diving World Series. Săritorii sar de pe o platformă la o înălțime cuprinsă între 26 și 28 metri
„În viața unui sportiv apar, din păcate, și astfel de situații când îți este lumea mai dragă. Accidentarea de la picior ne-a împiedicat să ne facem antrenemtele așa cum a trebuit. Iar pregătirea a fost fracturată.
Recunosc că i-am sugerat lui Costel să se retragă din competiție, pentru că am văzut că lucrurile nu mergeau cum trebuie, dar ambiția lui dusă la extrem nu l-a lăsat.
Acest loc și acest punctaj este al lui Popovici accidentat, nu este cel la nivelul potențialului. Asta este. Se mai întâmplă”, a declarat antrenorul său, Adrian Gavriliu.
ProSport l-a premiat în noiembrie 2023 pe Constantin Popovici la Gala Mari Sportivi 2023 pentru obținerea titlului mondial la sărituri la Campionatul Mondial de natație.
În cadrul evenimentului, ProSport a decernat trofee pentru sportivii care au triumfat în acest an și prin rezultatele lor au reușit să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
#HighDiving history made in Rome 🔥@WorldAquatics best #highdiving athlete of 2023 Constantin Popovici looks to defend his 2023 world title at #AQUADoha2024 this month! 🇷🇴#EuropeanAquatics pic.twitter.com/Kqq91JMdTr — European Aquatics (@LENaquatics) February 1, 2024
#HighDiving history made in Rome 🔥@WorldAquatics best #highdiving athlete of 2023 Constantin Popovici looks to defend his 2023 world title at #AQUADoha2024 this month! 🇷🇴#EuropeanAquatics pic.twitter.com/Kqq91JMdTr
— European Aquatics (@LENaquatics) February 1, 2024
Opt sportivi reprezintă România la Campionatele Mondiale de nataţie de la Doha, competiţie care are loc în perioada 2-18 februarie 2024. De pe listă lipseşte David Popovici, despre care preşedinta FR de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, spunea încă din noiembrie 2023 că a ales să nu participe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER