Știrea începutului de an despre David Popovici. E prima acțiune de acest fel din 2024

Ştirea începutului de an despre David Popovici
Vezi galeria foto - 4 poze

Știrea începutului de an despre David Popovici este reprezentată de faptul că înotătorul în vârstă de 19 ani va participa la un concurs în acest final de lună ianuarie.

Este vorba despre „Euro Meet”, competiție care se va desfășura în Luxemburg în perioada 26-28 ianuarie și la care vor participa nu mai puțin de 635 de sportivi, printre care se numără și alte nume importante ale natației mondiale, precum Chad Le Clos, Szebasztian Szabo sau Sarah Sjostrom, în proba feminină.

David Popovici va participa în perioada 26-28 ianuarie la „Euro Meet”, competiție organizată în Luxemburg

La acest concurs, sportivul legitimat la CS Dinamo s-a înscris în patru probe, 50 de metri fluture, care se va desfășura în cursul zilei de vineri, 50 și 200 de metri liber, în care va concura sâmbătă, respectiv 100 de metri liber, probă programată duminică. Seriile de calificare se vor desfășura dimineața, iar finalele seara.

Sunt șanse destul de mari ca David Popovici să aibă parte de o susținere destul de importantă la această competiție, întrucât Ambasada României în Luxemburg i-a îndemnat pe românii stabiliți în această țară să își achiziționeze bilete la concurs și să îl încurajeze activ pe deținătorul recordului mondial în proba de 100 de metri liber.

Chiar dacă în principiu este vorba despre o competiție nu foarte importantă la nivel internațional, această experiență poate reprezenta un pas foarte benefic pentru David Popovici în perspectiva participării sale la Jocurile Olimpice din vara acestui an, în condițiile în care el a anunțat deja că nu se va prezenta la Campionatele Mondiale de la Doha, programate să se dispute în perioada 11-18 februarie, decizie la care au ajuns și alți înotători de top, cum ar fi australianul Kyle Chalmers sau americanul Caeleb Dressel.

Este sportivul de 19 ani mai slab pregătit din punct de vedere fizic în comparație cu anii trecuți?

Ei sunt de părere că participarea la competiția din Qatar le-ar putea complica programul de pregătire în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Paris.

Recent, în spațiul public din România s-a înaintat ipoteza conform căreia David Popovici ar fi suferit în ultimele luni un oarecare regres din punctul de vedere al nivelului său fizic, fapt care ar fi condus la rezultatele ceva mai slabe înregistrate de el în acest interval, în comparație cu așteptările foarte mari create de performanțele sale anterioare, scenariu respins însă de către Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

(n.r. Fosta înotătoare Tamara Costache a spus că David Popovici pare un pic mai slab din punct de vedere fizic) Nu e un concurs de bodybuilding. Cu ochiul liber uitându-mă, nu știu ce să vă zic. Sunt președintele federației, nu sunt nutriționist și nici n-am altă pregătire în acest sens.

 

Ceea ce pot spune este că la Institutul de Medicină Sportivă, acolo unde există testări, toate lucrurile sunt în regulă. David arată conform pregătirii pe care o face, conform planului echipei lui.

 

Eu nu știu dacă are prea multă sau prea puțină masă musculară. Depinde de la sportiv la sportiv. Poate așa este, dar, momentan, nu avem niciun feedback negativ din partea Institutului sau a echipei sale. Poate s-a înălțat, a crescut”, a spus Camelia Potec, potrivit iamsport.ro.

Publicat: 26 01. 2024, 11:09