Vlad Stancu s-a calificat într-o nouă finală la Campionatul European de înot pentru juniori de la Belgrad
Vlad Stancu continuă să uimească pe toată lumea cu performanțele sale remarcabile la înot.
Steaua București se mândrește cu o nouă performanță fabuloasă a lui Vlad Stancu: „A încheiat primul seriile probei de 400 m liber”
În această dimineață, Vlad Stancu, sportivul de la CSA Steaua și elevul Iuliei Becheru, s-a calificat într-o nouă finală.
„Vlad Stancu, într-o nouă finală la Campionatul European de juniori. Stelistul Vlad Stancu s-a calificat azi dimineață într-o nouă finală la Campionatul European de înot pentru juniori de la Belgrad.
Elevul Iuliei Becheru a încheiat primul seriile probei de 400 m liber, cu timpul de 3:52.91 min., și va înota diseară, de la ora 19:38, pe culoarul al patrulea în marea finală. Până azi, sportivul nostru are două medalii de argint, la 1.500 m și 800 m liber, și tot atâtea baremuri realizate pentru participarea la JO Paris 2024. Plus două noi recorduri naționale de seniori! FELICITĂRI VLAD! SUCCES ÎN FINALĂ! FOTO: Roldy Cueto”, au scris cei de la Steaua București.
Înotul românesc este pe mâini bune: „Record național! Vlad Stancu, medalie de argint în finala de la 1.500 m liber!”
Federația Română de Natație a scris despre reușita incredibilă a lui Vlad Stancu. Sportivul de la CSA Steaua a câștigat medalia de argint și a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Vlad Stancu, medalie de argint în finala de la 1.500 m liber și calificare la Jocurile Olimpice de la Paris! Vlad Stancu a cucerit în această seară medalia de argint în proba de 1.500 m liber, la Campionatul European de înot pentru juniori de la Belgrad.
Calificat în finală cu al patrulea timp, sportivul nostru a încheiat cele 30 de lungimi de bazin cu timpul de 15:00.51 min. și a reușit astfel să își treacă în palmares o nouă distincție prețioasă: medalia de argint la Campionatul European de înot pentru juniori. Iar timpul său îi asiguă calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris și reprezintă un record național de seniori!
Pe primul loc s-a clasat turcul Kuzey Tuncelli (14:58.89 min. – nou record european de juniori!). Pentru delegația României, aceasta este a treia medalie cucerită până acum la Belgrad. Marți seara, Vlad Mihalache a cucerit argintul la 200 m fluture, iar Daria Silișteanu a cucerit medalia de bronz la 50 m spate”, a anunţat Federaţia Română de Nataţie.