Cine votează alături de tine în proiectul „Naționala – 100 de ani în tricolor”. Acestea sunt cele 11 jurii care decid echipa secolului!

În tot ceea ce înseamnă emoție și gândire activă, sentimente și calcule reci, juriul care decide și aplică o judecată rămâne cel mai important. Astfel, “Naționala secolului”, pentru a putea fi aleasă, trebuie să fie rezultatul unor opțiuni exprimate de un juriu.

În cazul dat, Prosport s-a gândit să ofere această posibilitate pentru 11 jurii alcătuite fiecare din 11 personalități care au excelat în profesia lor, fie direct legată de fotbalul românesc, fie doar mari suporteri ai “unsprezece”-lui tricolor!

Sub semnul numărului “11”, și-au exprimat deja voturile, pentru alegerea “11”-lui ideal al României, zece jurii, urmând ca ultimul, dar nu cel din urmă, să fie alcătuit de Marele Public, cititorii prosport.ro.

Cine a votat deja echipa secolului în proiectul Nat100nala

Regulile sunt însă aceleași pentru toți! Fiecare membru al juriului îi alege din lista celor 11 fotbaliști nominalizați pe primii trei, aceștia primind, în ordine descrescătoare, câte 5 puncte, 3 puncte și, respectiv, un punct. Există posibilitatea de a pune la egalitate, pe aceeași treaptă a podiumului, doi sau chiar trei fotbaliști, fiecare primind același punctaj. La fel stau lucrurile și în cazul alegerii antrenorului “Naționalei secolului”!

Așadar, 110 personalități au votat, alcătuind cele zece jurii. Vorbim  despre “ Juriul Fotbaliștilor”, de cel al “Arbitrilor”, al “Antrenorilor”, al “Ziariștilor de presă scrisă”, al “Președinților”, al “Ziariștilor de radio”, al “Ziariștilor de televiziune”, al “Oamenilor de fotbal”, al “Oamenilor din showbiz, politică și cultură”, și de cel al “Redacției Prosport”.

Sigur, puteau fi și alți membri în aceste jurii alese de noi, există cu certitudine această doză de subiectivism, pe care ne-o asumăm. Tocmai de aceea, cu o reverență și asigurându-i de tot respectul nostru pe cei care ne-au ajutat și au acceptat să voteze, făcând parte din aceste jurii, ne-am să  oferim o șansă egală și publicului nostru. Votul cititorului Prosport poate fi EGAL cu cel al lui Gică Popescu, de pildă, ori al lui Ion Crăciunescu.

Aici, pe prosport.ro veți găsi modul în care vă puteți exprima opțiunile de vot, după aceleași reguli enunțate mai sus!

La finalul perioadei de vot, rezervată cititorilor Prosport, între 8 iunie și 7 iulie, vom alcătui și echipa ideală rezultată din opțiunile dumneavoastră, iar toate cele “11” formule de echipă, în care fiecare fotbalist ales va primi câte 5 puncte, vor fi adunate, rezultând, în final, “Naționala secolului!” De exemplu, un fotbalist care va apărea, să admitem, în toate cele 11 echipe alese, va intra în această echipă națională cu 55 de puncte.

Votează AICI

Succes!

 

Publicat: 09 06. 2022, 13:05