„Juriul Antrenorilor” a ales naționala celor 100 de ani! Aceasta este „echipa celor care răspund”

Primul “unsprezece” ales să se pronunțe de către redacția Prosport este cel care formează “JURIUL ANTRENORILOR”, iar acesta, la rândul său, a decis, prin opțiunile de vot exprimate, prima formulă de echipă a “NAȚIONALEI 100”.

Să recapitulăm, însă, pentru început, componența acestui juriu: Anghel Iordănescu, Cornel Dinu, Victor Pițurcă, Mircea Rădulescu, Laszlo Bölöni, Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu, Viorel Hizo, Florin Marin, Aurel Țicleanu, Ioan Sdrobiș. Este vorba, în cazul primilor șase, de foști selecționeri ai echipei naționale a României, și, lucru valabil în cazul tuturor, este mai ales vorba de antrenori care au impresionat în meseria lor. Unii mai mult la echipa națională, alții la echipe de club, unii în fotbalul intern, alții cu mari succese și în țară, dar și în fotbalul european și mondial, unde au cucerit trofee și au construit mari performanțe. Sigur că desemnarea lor, a acestui “unsprezece” de tehnicieni, este una ușor subiectivă, așa cum credem că ar fi fost oricare altă formulă “de joc”.

Am căutat însă un echilibru între vârste, câțiva sunt mai tineri, dar cu mare experiență, iar unii antrenori având peste 70 de ani, cazul lui Anghel Iordănescu sau al lui Cornel Dinu ori al lui Laszlo Bölöni, ba chiar peste 80 de ani împliniți, în această postură, de venerabil “veteran” al juriului aflându-se excepționalul antrenor Mircea Rădulescu, căruia îi dorim, ca, de altfel tuturor, multă sănătate și viață cât mai lungă!

Am încercat, totodată, să aducem în toate juriile, implicit în acesta, oameni de o calitate profesională impecabilă și ne place să credem că am reușit în acest demers.
În același timp, cei 11 antrenori reprezintă în sine nu doar o doar o dovadă a clasei lor, dovedită în atâtea și atâtea confruntări, ci și o probă a competenței venită din partea celor care au cea mai mare responsabilitate în istoria jocului de fotbal. Ei sunt cei care aleg, decid formule de joc, viziunea lor e cea mai importantă. Ei sunt primii care răspund pentru rezultate și nu numai. O fac în fața suporterilor și chiar a istoriei.

Iar noi, redacția Prosport, la rândul ei, alcătuind acest juriu, am căutat să alegem mari antrenori care să fi activat în cluburi diferite, înțelegând că au, cum e și firesc, o preferință sau alta, către mari fotbaliști din clubul și de performanțele cărora se leagă, uneori, și propria carieră. Desigur că Anghel Iordănescu este mai apropiat de Steaua, Cornel Dinu de istoria lui Dinamo, ambii construind în respectivele forțe mari succese. Victor Pițurcă e apropiat și Steaua și de Universitatea Craiova, Răzvan Lucescu de Rapid, și Sportul, Cosmin Olăroiu de Steaua, unde a jucat și antrenat, de asemenea, dar și de Știința, unde a jucat la nivel de seniori. Aurel Țicleanu e un fost jucător al Craiovei Maxima, dar și al Sportului Studențesc, Mircea Rădulescu a jucat la Sportul, de asemenea, dar a antrenat și Craiova Maxima sau Rapid. Viorel Hizo a fost la Dinamo și Rapid, Bölöni a jucat la Târgu Mureș și Steaua, Florin Marin la Rapid și Steaua, antrenând, ca și Ioan Sdrobiș, o arie mai mare de echipe.

Iată rezultatul votului lor, așadar NAȚIONALA 100 aleasă de “JURIUL ANTRENORILOR”:

HELMUTH DUCKADAM- DAN PETRESCU, ADRIAN BUMBESCU, MIODRAG BELODEDICI, MICHAEL KLEIN- NICOLAE DOBRIN, GHEORGHE POPESCU, ILIE BALACI, GHEORGHE HAGI- MARIUS LĂCĂTUȘ, FLOREA DUMITRACHE.

O mare dispută a fost pentru postul de fundaș central la “marcaj”, câștigată la limită de Adrian Bumbescu în fața altui mare stelist, Ștefan Sameș, precum și cea dintre Michael Klein, in extremis câștigător, ca apărător stânga în fața lui Cristian Chivu și a lui Nicolae Ungureanu. Dar cea mai strânsă “luptă” s-a dovedit a fi cea câștigată de Helmuth Duckadam pentru postul de portar, la doar două puncte în fața lui Silviu Lung și a lui Ion Voinescu.

Și să nu uităm: antrenorii au ales și … antrenorul secolului, în persoana celui care a fost ȘTEFAN KOVACS, dublu câștigător de Cupa Campionilor Europeni cu Ajax Amsterdam și selecționer al României și al Franței!

Votează și tu AICI

 

Publicat: 10 06. 2022, 16:08
Actualizat: 11 06. 2022, 10:23