„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul publicului”. România care a ales România

„Naționala 100”. Echipa secolului, votată de „Juriul publicului”. România care a ales România
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai numeros juriu, alcătuit din mii și mii de oameni, și-a votat echipa ideală, fotbaliștii și antrenorii pe care acest mare grup i-a văzut construind uluitoarea istorie a echipei naționale.

Un juriu uriaș, invitat de redacția Prosport să-și spună părerea despre cei care ar trebui să alcătuiască titularii și selecționerul “Naționalei 100”, a decis.

Mai întâi, până să aflăm rezultatul votului său, să reamintim regulile competiției noastre, care sunt și în acest caz aceleași. Astfel, primul clasat în urma votului publicului va primi 5 puncte în clasamentul final, locul al doilea, 3 puncte, iar locul al treilea, un punct. Aceste puncte se vor adăuga celorlalte puncte primite de la celelalte jurii, desigur, acolo unde e cazul.

Echipa secolului, votată de „Juriul publicului”

Noi însă vă vom prezenta “podiumul”, primii trei clasați pe fiecare post, dezvăluind-vă și punctajul total pe care fiecare l-a strâns de la cei care au votat pe site-ul nostru.

Și acum, să vedem cum a judecat publicul istoria echipei naționale ajunsă la Centenar!
Pentru postul de titular între buturi, oamenii le-au acordat 12.039 de puncte lui Bogdan Stelea, 10.949 lui Helmuth Duckadam, și 8234 lui Silviu Lung. Pentru demonstrație, Stelea a primit 5 puncte în clasamentul final, Duckadam 3, iar Lung, un singur punct.

Continuăm cu fundașii dreapta, acolo unde Dan Petrescu, lider absolut, a acumulat 20. 409 puncte, Cosmin Contra – 8065, iar Ștefan Iovan – 5983.

Fundașii centrali dreapta, “stoperi la marcaj”, îl au ca lider ales de public pe Ioan Andone, cu 11.246, secondat de Adrian Bumbescu, care a adunat 10.849 de puncte, iar pe locul trei s-a clasat Nicolae Lupescu, o premieră pentru podiumul “Naționalei 100”, semn că nu s-a uitat ce a făcut tatăl lui Ionuț Lupescu la Cupa Mondială din Mexic, în 1970, așa cum nu s-a uitat nici ce a făcut cel căruia i s-a spus “Kaiserul” la Mondialele din Italia, în 1990, și Statele Unite, în 1994.

Pe postul de “libero”, Miodrag Belodedici e titular incontestabil, cu 18.974 de puncte, urmat fiind de legendarul căpitan al Universității Craiova și al echipei naționale, Costică Ștefănescu, cu 8130 de puncte, și de marele Cornel Dinu, cu 7363 de puncte strânse de simbolul all time al lui Dinamo și, totodată, cel mai bun fotbalist român la Mondialul din Mexic, în 1970.

Fundaș stânga este Cristian Chivu, lider absolut, cu 20094 de puncte, urmat în clasament de Michael Klein, cu 8750, și, pe locul trei, de către Răzvan Raț, cu 6959 de puncte. Și prezența lui Raț, fie ea și pe treapta a treia a podiumului, este o noutate.

Linia de mijloc este, și în opțiunile oferite de fani, aceeași ca în cazul tuturor celorlalte jurii precedente, adică Nicolae Dobrin-Gică Popescu-Gică Hagi-Ilie Balaci. Iată însă cum au “mers” voturile pe fiecare post în parte.
Mijlocașii dreapta au, clar, un lider autoritar în Dobrin, care a primit 23.370 de puncte. Pe locul secund s-a clasat, în preferințele publicului, Ioan Ovidiu Sabău, cu 10.886, iar al treilea este “fotbalistul cu statuie în Mexic”, marele Emerich Dembrovsky, cu 4719.

La “acoperire”, Gheorghe Popescu conduce lejer, cu 19.990 puncte, urmat fiind de Laszlo Bölöni, cu 9489, și Ionuț Lupescu, cu 5902 puncte.
Mijlocașii stânga sunt conduși de un veritabil lider, cel care a fost și a rămas “Marele Blond”, Ilie Balaci, cu 21.401 puncte, iar Dorinel Munteanu, cu 10.585 și Iosif Rotariu, cu 4661 de puncte, au venit pe locurile doi și, respectiv, trei.

Evident, nicio surpriză în ceea ce privește liderul în clasamentul rezultat în urma votului dat de fani pentru postul de mijlocaș ofensiv: Gică Hagi, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, cu 24.294 de puncte are “aurul”, în timp ce fostul său antrenor de la Steaua și de la echipa națională, dar și genialul fotbalist, Anghel Iordănescu, cu 6829 de puncte, a luat “argintul”. Medalia de bronz, ca să facem un joc de cuvinte, este cucerită aici de “Gheata de Aur” a Europei din 1989, dinamovistul Dorin Mateuț, cu 4462 de puncte.

În atac, campionul popularității, Marius Lăcătuș, a fost alesul fanilor pentru postul de extremă, acumulând 13.594 de puncte, urmat fiind de un mare fotbalist și de un mare antrenor totodată, Mircea Lucescu, o formidabilă traiectorie în istoria fotbalului românesc și european, cu 9524 de puncte. Locul trei în această ierarhie îi aparține celui care a învins Argentina la Mondialul din Statele Unite, în 1994, Ilie Dumitrescu, cu 9425 de puncte.

Pentru poziția de “vârf de atac”, a fost o luptă în trei, de la distanță, din care a ieșit învingător Adrian Mutu, cu 9943 de puncte, în timp ce omul care a răpus Columbia la Cupa Mondială din Franța, din 1998, Adrian Ilie, este al doilea, cu 8031 de puncte, iar celălat învingător al Columbiei, de data aceasta la Mondialul din America din 1994, Florin Răducioiu, a primit din partea fanilor 6100 de puncte.

Postul de selecționer a fost acordat, de către juriul publicului, lui Mircea Lucescu, lider detașat în opțiunile acestuia, cu 16.244 de puncte, urmat fiind de câștigătorul Cupei Campionilor Europeni, cu Steaua, în 1986, Emerich Jenei, cu 9239 de puncte. Al treilea este Anghel Iordănescu, “antrenorul secolului” primind de la fani 8664 de puncte.

Astfel, “Naționala 100”, în viziunea suporterilor arată astfel: STELEA-DAN PETRESCU, IOAN ANDONE, MIODRAG BELODEDICI, CRISTIAN CHIVU-NICOLAE DOBRIN, GHEORGHE POPESCU, ILIE BALACI, GHEORGHE HAGI-MARIUS LĂCĂTUȘ, ADRIAN MUTU. SELECȚIONER: MIRCEA LUCESCU.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Lovitură de teatru! S-a terminat Asia Express de tot?! Anunțul oficial făcut de Antena 1
Lovitură de teatru! S-a terminat Asia Express de tot?! Anunțul oficial făcut de Antena 1
Suedezii ne-au pus ”gând rău”! Sunt gata să ia decizia, după ce România a câștigat la ”masa verde” cu Kosovo
Suedezii ne-au pus ”gând rău”! Sunt gata să ia decizia, după ce România a câștigat la ”masa verde” cu Kosovo
Băieții Adrianei Bahmuțeanu au fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore
Băieții Adrianei Bahmuțeanu au fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ultima oră. Au început negocierile. Nemulţumit de statutul de la Real Madrid, marele talent se ”refugiază” la vicecampioana din Premier League
Ultima oră. Au început negocierile. Nemulţumit de statutul de la Real Madrid, marele talent se ”refugiază” la vicecampioana din Premier…
Cum a SLĂBIT Adela Popescu în timp record! Secretul care o ajută să se mențină impecabil. Și-a uimit fanii cu pozele sexy
Cum a SLĂBIT Adela Popescu în timp record! Secretul care o ajută să se mențină impecabil. Și-a uimit fanii cu…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia.
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o…
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, cu inima frântă. Mesaj plin de emoție: Nu va mai fi la fel fără tine!
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, cu inima frântă. Mesaj plin de emoție: Nu va mai fi la fel fără tine!
Actriţa de la Antena1 e asediată de domnii potenți financiar: ultimul de pe listă, un celebru regizor. Bobby Păunescu a „atacat-o” în punctul sensibil
Actriţa de la Antena1 e asediată de domnii potenți financiar: ultimul de pe listă, un celebru regizor. Bobby Păunescu a…
Statul NU mai vrea banii românilor. S-a dat ordin oficial. Adio, plăți!
Statul NU mai vrea banii românilor. S-a dat ordin oficial. Adio, plăți!
"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Lautaro Martinez egalează recordul de goluri al lui Maradona pentru Argentina
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cine a câștigat prima bombă cu amulete din sezonul 14. Alexia și Aris Eram au dat verdictul: „Nu mi-a plăcut deloc gustul”
Cine a câștigat prima bombă cu amulete din sezonul 14. Alexia și Aris Eram au dat verdictul: „Nu mi-a plăcut…
×