Dacian Varga, fost campion al României cu Unirea Urziceni, și-a prezentat biletul pe care a mizat în această săptămână în cadrul emisiunii Pariologia.
Dacian Varga a ales șapte meciuri, dintre care cinci din Superliga, cu o miză de 40 de lei și o cotă totală de 46.08. Fostul fotbalist a înregistrat un câștig potențial de 1843,2 lei.
„Discutam și mai devreme, la Farul – CFR Cluj este o alegere bună. Alibec nu joacă la Farul, Deac – care este 50% din CFR Cluj, vechile accidentări, pe care le știm. Cred că niciuna dintre ele nu vrea să piardă. Eu aș miza chiar și pe un PsF X”, a spus Liviu Chiriță, gazda emisiunii Pariologia.
„La U Cluj – CS Mioveni am mers pe mâna celor de la U, deoarece Mioveni este, din punctul meu de vedere, direct retrogradată. Nu mică mi-ar fi mirarea să vedem și câțiva jucători tineri pe la Mioveni, ca să pregătească următorul sezon de Liga 2.
La Rapid – FCSB am mers pe X pentru că giuleștenii joacă acasă și vin după patru egaluri și două înfrângeri.
Petrolul este într-o scădere de formă, am văzut și meciul de acasă cu cei de la U Cluj, iar Voluntari nu este o echipă care să marcheze mult, chiar dacă a înscris trei goluri cu FC U Craiova”, a explicat Dacian Varga.
Meciul Valenciei merită jucat, are o cotă foarte bună. Pe final de campionat, rchipele fără obiectiv – așa cum este Elche – mai închid ochii când vine o echipă în crize de rezultate și se mai întâmplă și astfel de lucruri – Liviu Chiriță
„Lens – Monaco este meci pentru locul 3. Se bate locul 4, Monaco, cu Lens, locul 3.
Botoșani și FC U Craiova sunt două echipe care atacă și sunt cele mai bune din play-out. Botoșani vine după o serie bună”, a mai spus Dacian Varga.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER