„El Clasico”, prima semifinală a Supercupei Spaniei » Pariul pentru profit la Barcelona – Real Madrid este AICI »»

Miercuri, de la ora 21:00, pe „King Fahd International Stadium” din Riyadh în Arabia Saudită, Barcelona și Real Madrid se vor duela în prima semifinală a Supercupei Spaniei.

Organizată în sistem „Final Four”, competiția a ajuns la a treia ediție, prima fiind adjudecată de Real Madrid, în timp ce a doua a revenit celor de la Athletic Bilbao. Acum pentru trofeu vor lupta campioana Atletico Madrid, vicecampioana Real Madrid, câștigătoarea Cupei, Barcelona și finalista din „Copa del Rey”, Athletic Bilbao.

„Galacticii” s-au impus în primul „El Clasico” al sezonului care a avut loc în turul acestei ediții din La Liga pe „Camp Nou” cu scorul de 2-1. A fost a patra victorie consecutivă a Realului în derby-urile cu marea rivală, madrilenii ajungând astfel la cinci „directe” consecutive în care nu au cunoscut gustul înfrângerii, seria cuprinzând și o remiză. Ultimul succes al catalanilor în „El Clasico” datează din 2019, scor 1-0, duelul disputându-se în campionat.

17 puncte despart cele două rivale în La Liga! 

În acest sezon din La Liga, cele două mari rivale sunt despărțite de 17 lungimi în clasament, Real fiind lider cu 47 de puncte, iar Barca pe locul 6 cu 32 de puncte și cu un meci mai puțin disputat.

Pentru derby-ul de miercuri, Barcelona nu va putea conta pe Eric Garcia, accidentat în partida cu Granada, acesta îngroșând lista insiponibililor care îi mai cuprinde pe Sergi Roberto, Martin Braithwaite, Pedri și Ferran Torres, ultimii doi pozitivi la COVID-19. De partea cealaltă, „galacticii” nu vor miza pe Gareth Bale și Mariano Diaz, ambii cu probleme medicale.

Va fi pentru prima oară după cinci ani când cele două mari forțe se vor afla față în față în Supercupă. În 2017, în dublă manșă, Real s-a impus la general cu scorul de 5-1. Câștigătoarea duelului de miercuri va lupta pentru trofeu cu învingătoarea din cealaltă semifinală, dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao (n.r. a doua semifinală este programată joi, 13 ianuarie de la ora 21:00), ultimul act urmând a se disputa duminică, 16 ianuarie.

Pariu: Barcelona – Real Madrid, Oricare repriză X – cota 1.57

Echipe probabile Barcelona – Real Madrid:
Barcelona: Ter Stegen – Dest, Pique, Lenglet, Alba – Nico, Busquets, Gavi – Dembele, Luuk de Jong, Depay
Real Madrid: Courtois – Carvajal, Militao, Alaba, Mendy – Kroos, Casemiro, Modric – Asensio, Benzema, Vinicius

Publicat: 11 01. 2022, 16:59
Actualizat: 11 01. 2022, 17:06