FCSB – FC Voluntari, va avea loc astăzi de la ora 20:30 pe „Național Arena”, partida urmând a conta pentru ultima etapă a „regularului” Ligii 1. Duelul va fi arbitrat de Adrian Cojocaru din Galați. În tur cele două au terminat nedecis, scor 0-0.
Duelul de pe „Național Arena” este unul care se va reedita și în play-off. Cu toate că au cedat în runda precedentă pe teren propriu cu CFR Cluj, scor 1-0, ilfovenii s-au calificat matematic în premieră în „top 6” cu o etapă înainte de finalul acestui „regular” și vor veni degajați pe cea mai mare arenă a țării pentru disputa cu trupa lui Gigi Becali. Cu 47 de puncte, formația lui Liviu Ciobotariu abordează duelul cu „roș-albaștrii” de pe locul 5, singura miză fiind locul de pe care vor pleca la startul play-off-ului.
De partea cealaltă, FCSB vine după eșecul de la Pitești cu FC Argeș, scor 1-0, meci în care eroul negaiv al bucureștenilor a fost Andrei Vlad. Din cauza gafei făcute la golul marcat de George Ganea, golakeeperul a fost schimbat la pauză iar după meci anunțat de Gigi Becali că a fost tras pe linie moartă. Așadar, în poartă contra ilfovenilor se va afla Târnovanu, șansele să-l mai vedem între buturile „roș-albaștrilor” pe Vlad până la finalul sezonului fiind extrem de reduse. Eșecul cu FC Argeș a fost al doilea consecutiv suferit de FCSB după cel cu Farul, scor 2-0, cele două înfrângeri venind după o serie incredibilă de 20 de meciuri fără eșec în campionat a echipei lui Becali.
Aflată la 14 puncte în spatele CFR Cluj, formația bucureșteană și-a luat gândul de la titlu și în acest an, ajungând însă să tremure și pentru locul 2, poziție care le este amenințată de Universitatea, oltenii apropiindu-se la opt puncte, distanță care se va reduce la jumătate odată cu intrarea în play-off. Acessta este și motivul pentru care bucureștenii nu-și permit luxul de a mai ceda punct sau puncte și cu FC Voluntari cum au făcut-o rundele precedente cu „rechinii” și „vulturii”, motiv pentru care ne așteptăm la un meci în forță a „roș-albaștrilor” și pariem în consecință.
Echipe probabile FCSB – FC Voluntari: FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Vinicius, I. Cristea, S. Șerban – D. Olaru, Edjouma, Oct. Popescu – Cordea, Fl. Tănase, Fl. Coman Antrenor: Toni Petrea FC Voluntari: M. Popa – D. Ciobotariu, G. Tamaș, Armaș – Ricardinho, V. Rață, L. Fulop, I. Gheorghe, Briceag – A. Nemec, Budescu Antrenor: Liviu Ciobotariu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER