Astăzi, de la ora 21:30, va avea loc Dinamo – CSA Steaua, pe „Național Arena”, duelul urmând a se disputa în cadrul rundei a VI-a din Liga a 2-a. Partida va fi arbitrată de Iulian Călin din Ștefănești.
Una dintre cele mai așteptate confruntări ale sezonului din eșalonul secund, se va disputa astăzi, pe „Național Arena”. Duelul a născut și cu siguranță va mai naște controverse, mulți chibiți considerându-l a fi adevăratul derby de tradiție al României. Și nu sunt deloc puțini cei care creed asta! Sunt însă și alții care susțin că doar „alb-roșii” sunt cei „adevărați”, adversarii fiind doar cei care posedă stema „roș-albaștrilor” și cei care se bucură de faptul că sunt găzduiți în Ghencea.
În fine, e un subiect de care s-a scris foarte mult și cu siguranță va mai curge multă cerneală până vom ști care este „adevărata” Steaua: CSA-ul care dă piept cu Dinamo vineri pe „Național Arena”, sau FCSB-ul lui Gigi cu care s-a distrat West Ham în această seară în Conference League la Londra.
În ceea ce privește forma din campionat a celor două formații, „câinii” au reușit să treacă peste seria de trei meciuri consecutive pierdute, câștigând în deplasare la Chiajna, scor 1-0. Cu 6 puncte, echipa lui Ovidiu Burcă ocupă locul 12 în clasament. De partea cealaltă, militarii sunt mai bine poziționați, fiind pe locul 7 cu 10 puncte, venind pe „Național Arena” după trei victorii în ultimele patru meciuri, impunându-se în ultimul joc acasă cu scorul de 2-1 în fața celor de la Poli Iași.
Echipe probabile: Dinamo – CSA Steaua Dinamo: Dujmovic – Moura, Patriche, Bena, Amzăr – Dudea, N. Roșu – Iglesias, Lazăr, Bordușanu – Buhăescu Antrenor: Ovidiu Burcă CSA Steaua: Dincă – Drăghici, Walace, Sabău, Corbu – Popa, Șt. Pacionel, Balgiu, Gheorghe – Bodișteanu, Chipirliu Antrenor: Daniel Oprița
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER