Liga Națiunilor: România, cota 10.00 pentru a câștiga grupa »»

Dennis Man, Nicusor Bancu, Florin Tanase, Andrei Burca, Vlad Chiriches, Valentin Mihaila, Vlad Chiriches si Razvan Marin in meciul de fotbal dintre Romania si Macedonia de Nord, din cadrul Preliminariilor Campionatului Mondial 2022, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, joi 25 martie 2021. Bucuresti *** Dennis Man, Nicusor Bancu, Florin Tanase, Andrei Burca, Vlad Chiriches, Valentin Mihaila, Vlad Chiriches and Razvan Marin in the football match between Romania and Northern Macedonia, within the Preliminaries of the 2022 World Championship, held without spectators on the National Arena in Bucharest, Thursday, March 25, 2021 Bucharest Copyright: xRazvanxPasarica/SPORTxPICTURESx

România va susține sâmbătă, de la ora 21:45, cel de-al treilea meci în Grupa 3 Liga B din Nations League.

Selecționata pregătită de Edward Iordănescu a avut parte de un debut de coșmar în această ediție din Liga Națiunilor, fiind fără victorie după primele două etape, cedând ambele confruntări susținute în deplasare cu Muntenegru, scor 2-0 și Bosnia-Herțegovina, scor 1-0. După aceste rezultate, Iordănescu jr. a intrat în istoria naționalei ca fiind selecționerul cu cel mai slab debut pe banca „tricolorilor”. Pe lângă cele două eșecuri de care am amintit, cu Edward Iordănescu pe bancă, România a cedat și amicalul cu Grecia, scor 1-0, remiza cu Israel, 2-2, fiind singurul meci fără eșec al noului selecționer pe banca naționalei.

Bookmakerii nu dau deloc șanse României la câștigarea grupei, Ivan & co având o cotă de 10.00 pentru a termina pe primul loc Grupa 3 Liga B din Nations League.

Adversara de sâmbătă din Giulești a „tricolorilor”, Finlanda, este creditată cu a doua șansă la câștigarea grupei, având o cotă de 3.00 pentru a reuși să îndeplinească acest obiectiv. De menționat ar fi că nordicii vin în Capitală de pe primul loc cu 4 puncte, obținute după 1-1 cu Bosnia-Herțegovina și 2-0 cu Muntenegru, ambele rezultate fiind înregistrate pe teren propriu.

Favorita bookmakerilor la câștigarea grupei este Bosnia-Herțegovina, formație care are la fel ca și Finlanda, 4 puncte după primele două etape și o cotă de 1.90 pentru a termina pe primul loc în grupa „tricolorilor”.

Câștigă Grupa 3 Liga B Nations League
Bosnia – Herțegovina – cota 1.90
Finlanda – cota 3.00
Muntenegru – cota 7.00
România – cota 10.00

Publicat: 10 06. 2022, 21:58