Liga Națiunilor: România – Muntenegru se pariază la cote de 1.57 și 1.80 »»

Fumigene si steagurile Romaniei in peluza la meciul de fotbal dintre Romania si Finlanda, contand pentru Liga Natiunilor, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, sambata 11 iunie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

România – Muntenegru va avea loc marți, de la ora 21:45, partida urmând a se disputa pe stadionul „Giulești”. Duelul va conta pentru runda a 4-a Grupa 3 Liga B din Nations League.

Victoria de sâmbătă din Giulești cu 1-0 cu Finlanda, coroborată cu egalul dintre Muntenegru și Bosnia-Herțegovina, scor 1-1, i-au readus pe „tricolori” în lupta pentru prima poziție. După cum bine știți, România venea după înfrângeri în primele două meciuri din grupă, 0-2 cu Muntenegru şi 0-1 cu Bosnia, ambele în deplasare, duelul cu Finlanda fiind decis de reușita lui Nicușor Bancu, care a înscris cu o lovitură de cap din 9 metri, fructificând centrarea lui George Pușcaș.

După rezultatele înregistrate în primele trei runde din Grupa 3 Liga B din Liga Națiunilor, pe primul loc se află Bosnia-Herțegovina cu 5 puncte, urmată de Finlanda și Muntenegru, ambele cu câte 4 puncte, despărțite de golaveraj. „Tricolorii” închid grupa cu 3 puncte.

Cu un succes contra Muntenegrului, România va reintra serios în lupta pentru primul loc. La fel ca și în duelul de sâmbătă cu Finlanda, „tricolorii” vor avea parte de o susținere necondiționată pe „Giulești”, meciul urmând a se disputa cu „casa închisă”. În urmă cu o săptămână, mai exact pe 4 iunie, „tricolorii” au cedat în deplasare cu Muntenegru cu 2-0, astfel că, cuvântul „revanșă”, nu ar trebui să lipsească din discursul lui Edward Iordănescu în încercarea de a-și capacita la maxim elevii pentru a obține cele trei puncte din acest duel.

Pariuri România – Muntenegru
România câștigă oricare repriză – cota 1.57
1X și peste 1.5 goluri – cota 1.80

Echipe probabile România – Muntenegru
România: Niță – Rațiu, Chiricheș, Burcă, Bancu – Olaru, Marin – Popescu, Cicâldău, Mihăilă – Pușcaș
Muntenegru: Mijatovic – Vesovic, Vujacic, Tomasevic, Vukcevic – Marusic, Raickovic, Jankovic, Jovovic – Radunovic – Mugosa.

Publicat: 13 06. 2022, 23:58